sâmbătă, 9 octombrie 2010

Mai ceva ca "Diacritica"

Avem un motan pe care-l cheamă Baghi. Motanul ăsta casnic şi fericit cum îl credeam, şi-a luat lumea-n cap şi a plecat în marea lui hoinăreală. Cea de pe web. Îmediat ce a dat colţu' blocului, bineînţeles că a dat peste o altă lume, o lume despre care el n-avea habar că există. Drept pentru care a venit la mine să se plângă, de parcă-aş fi avocat. Iniţial am crezut că vorbeşte despre lumea lor, pisicească şi nu despre lumea noastră, a bipezilor, în care, printre altele, ei ne iubesc pe noi, cu toate cele patrulăbuţe, mustăţi, codiţă şi gheruţe, chiar dacă noi ne credem stăpânii lor şi nu ceva mai apropiat, să zicem, prietenii lor. Dar mi-am dat seama imediat că este o problemă prea serioasă pentru a fi tratată în mod oficial. El fugitivo îmi scăpă unele mici amănunte şi observaţii, şoptindu-mi-le în urechi. Cică, lumea noastră, a bipezilor, este prea complicată. Apoi, continuă el, singuri ne-o facem cu mânuţa noastră. Şi mai spune, tot el, că ceea ce fac bipezii, adică noi, afectează şi fericirea tuturor animăluţelor, fie ele casnice, domestice, sălbatice, arctice, africane, asiatice, etc., cu/şi/sau/dar/însă/totodată/întotdeauna/niciodată/uneori etc... fără stăpân! Deci, revenind la subiect, mi s-a plâns că a primit observaţii, bunăoară, că a scris "sfară" în loc de sfoară... Băi nene, sau nenică, aşa cum Renatei-i place să zică, nici n-apuci să zici tu sfară, că deja miroase'n ţară... Pe când sfoara-i, altă poveste...Fă-i un nod şi vezi cum este!

4 comentarii:

  1. Vă scriu, ca să fiți convinși, că cineva citește ce ați scris, chiar dacă este week-end.
    Vă trimit pe e-mail poze cu noduri, pe care le folosesc eu aici.
    :-)

    RăspundețiȘtergere
  2. Lorian, mulţumesc pentru comentariu, dar şi pentru noduri. Pentru un timp voi avea obiect de studiu. La întrebarea cu ţânţarii, îţi răspund prin e-mail. Baghera e invidios pe Pisone! Şi cred că nu e singurul invidios...

    RăspundețiȘtergere
  3. sfară (în expresie - a da sfară-n țară), plural „sfare”, „fum înecăcios”. Nu are legătură cu „sfoară”, iar expresia „a da sfoară-n țară” nu este corectă.
    Pagina 155, din „Dicționar de capcane ale limbii române”, autor Rodica Lăzărescu, Editura Corint, București 2007

    RăspundețiȘtergere
  4. Aşa e, aveţi dreptate! Dar noi amândoi (mă refer la mine şi la Baghi) am folosit expresia corectă. Altfel, n-am fi îndrăznit nici să spunem miau!

    RăspundețiȘtergere

Oricine poate comenta, dar să ţină cont de ceea ce a spus Socrate:
"Vorbeşte ca să te cunosc".