sâmbătă, 31 martie 2012

Fata vrăjită

Suspină Niprul larg, se zbate,
Iar vântul șuierând turbat
Apleacă sălciile-nalte,
Ridică valu-nvolburat.
Iar luna palidă-n vâltoare
Prin nori se-arată când și când,
Ca barca în albastra mare,
Ba apărând, ba dispărând.

De trei ori n-au cântat cocoșii,
Nimeni în jur nu glăsuia,
Doar buha își chema strămoșii
Și-arar arțarul scârțâia.

Taras Șevcenko, Fata vrăjită


                                                                                           
                                                                                 Foto:  Ifim

vineri, 30 martie 2012

Uriașii războinici...

de ieri...
...și de azi:)

miercuri, 28 martie 2012

Labuntur anni


Așa trec în fuga lor, Radule, Radule, anii,
ca ieri culegeam tot vazduhul pe spade fierbinți
și iată-ne azi, potoliți întru răni și strădanii,
unchieși înțelepți, pe obraji cu surâsuri cuminți.

Ca ieri, mușcam lacomi din lume ca dintr-o gutuie,
ca ieri, ascundeam curcubeie sub șepci de școlari;
iar azi măsurăm tot egal și ce e și ce nu e,
căci zborul și praful le-am pus pe același cântar.

De mult am închis și suspinul și lacrima-n ladă,
de mult, nu mai frângem genunchii pe câte s-au dus,
iar dacă-n ferestre mai vin umbre vechi să ne vadă,
ne află zâmbind, împăcați în solemnul apus.

Azi nu ne mândrim cu victorii cândva adunate,
ci doar cu durerea în care am fiert și-am șezut.
Și dacă azi, inima noastră se-mpacă-ntru toate,
e numai că știm, că vieții i-am dat tot ce a vrut.

Nimic n-am oprit pentru noi din prea dulcea risipă:
ne-am dat, cum din prag  dăm colindelor mere si nuci.
Plutind străvezii și albaștri ca fumul de pipă
ne înălțăm potoliți, peste noi cei de atunci.

Iar azi, de-nțelegem ce ieri n-am putut înțelege,
iertând tot ce ieri n-a știut să ne ierte pe noi,
adânc mulțumim și cununii de roze pribege
și cheagului negru de sânge, rămas printre foi.

Ah, cât e de bine să uiți și răni vechi și strădanii,
unchieși înțelepți, altădată atât de fierbinți,
așa trec în fuga lor, Radule, Radule, anii
și-i bine să strângem pe buze surâsuri cuminți.
                                                               
         Radu Gyr - Labuntur anni



marți, 27 martie 2012

Muntele

Iubita mea, ți-am cumpărat un munte
Am fost la târg, dar nu l-am luat pe bani
Are păduri și râuri, și o punte
În vârstă de un milion de ani...


Ți l-am adus în brațe pân la poartă
E minunat și piatra lui e grea,
Comerțul ambulant cu munți se poartă...
Dar unde-ai să-l așezi, iubita mea?


Ce munte colosal, un munte straniu
Cu porci mistreți ce cântă-n coruri: jir!!
Iar în adânc sunt straturi de uraniu
Și-am dat puțin pe el ... un chilipir...


Iubita mea, găsește marea vale
În care să-l aduc și să-l răstorn
Și-apoi la nunta regăsirii sale
Să cânt ca vânător al lui din corn...


Iubita mea ți-am cumpărat un munte
Să faci cu el ce-i ști și ce vei vrea,
Eu mă retrag în peșteri muribunde
Că am uitat să-ți mai șoptesc ceva
Am dat pe acest munte VIAȚA MEA.


Din marele bazar cu amănunte
Plătind cu viața tot ce scump era
Iubita mea, ți-am cumpărat un munte...
Păcat că n-o să-ncapă-n lumea ta.


                                   MUNTELE - ADRIAN PĂUNESCU - MUNTELE

duminică, 25 martie 2012

Buna Vestire


         În fiecare an, la 25 martie, creștinii prăznuiesc prima sărbatoare închinată Maicii Domnului, Buna Vestire sau popular, Blagoveștenia (termenul slav corespunzator celui de Bunavestire). Este praznicul în amintirea zilei în care Sf. Arhanghel Gavriil i-a vestit Sf. Fecioare că va naște pe Mesia (Luca I, 26-38).
Ea a fost așezată cu nouă luni înainte de nașterea cu trup a Domnului, adică la 25 martie.
Data acestei sărbatori a variat la început: unii o praznuiau pe 5 ianuarie, în ajunul Bobotezei, iar alții pe 18 decembrie. În Răsărit, data de 25 martie a fost acceptată, după stabilirea datei de 25 decembrie ca serbare a Nașterii Domnului (aproximativ secolul al V-lea).
Această sărbătoare a fost introdusa la Roma de papa Leon al II-lea, iar începând cu secolul al IX-lea, sărbătoarea a început să fie prăznuita pe 25 martie în toată lumea catolică.
La ortodocșii de rit vechi și la armeni, Buna Vestire se prăznuiește pe 7 aprilie, în raport cu sărbătoarea Nașterii Domnului, pe care ei o celebrează pe 7 ianuarie.

vineri, 23 martie 2012

Mama

 ŞTEFANOV/TROFIMOV ALEXANDRA
 23.03.1923-28.06.1998


SCRISOARE MAMEI
                                                                     Serghei ESENIN
Oare mai trăieşti, bătrână mamă?
Ţie cu supunere mă-nchin!
Mica-ţi casă, seara de aramă,
Lumineze-o paşnic şi senin.

Mi se scrie că eşti tulburată,
Că ţi-i dor de mine ne-ncetat,
Că ades baţi drumul, supărată,
În paltonul vechi şi demodat.

În albastre seri ţi se năzare
Gând pustiu, ce lacrimei dă val,
Că la crâşmă, într-o-ncăierare,
Mi s-a-nfipt în inimă-un pumnal.

Mamă, nu-i nimic! Delirul fură
Gândul tău, ducându-l spre prăpăd;
Nu-s beţiv chiar în aşa măsură,
Ca pierind, să nu te mai revăd.

Ca-n trecut mi-i inima duioasă,
Am un vis, un vis pe care-l storc:
Să mă smulg din dorul ce m-apasă
Şi la noi acasă să mă-ntorc.

Eu voi reveni pe când răsfaţă,
Pomii-n floare, satul meu tăcut.
Dar să nu mă scoli de dimineaţă
Cum cu ani în urmă ai făcut.

Nu trezi deşertăciunea crudă,
Nici regretul că mă risipesc.
Prea devreme, pierdere şi trudă,
Mi-a fost dat trăind să pătimesc.

Să mă rog, tu nu-mi mai da poveţe!
Nu-i nevoie! Duse-s câte-au fost.
Numai tu-mi eşti reazăm la tristeţe,
Numai tu dai vieţii mele rost.

Fie-ţi deci neliniştea uitată,
Nu-mi mai duce dorul ne-ncetat.
Nu mai bate drumul supărată,
În paltonul vechi şi demodat.


duminică, 18 martie 2012

Din umorul lui Woody Allen...




Am niste copii superbi. Slava domnului ca m-a inselat nevasta-mea...

Pina la noaptea nuntii, nevasta-mea se temea de intuneric. Dupa asta m-a vazut pe mine gol si de atunci se teme si pe lumina...

Nevasta mea este cea mai neispravita bucatareasa. Noi ne spunem rugaciunea intotdeauna dupa cina...

Odata cineva ne-a furat masina. Mi-am intrebat nevasta daca a vazut cumva cum aratau hotii. Mi-a raspuns ca nu, dar a notat numarul masinii...

Intr-o zi, mi-am sunat sotia si i-am declarat: Draga mea, ma gindeam la tine si m-a lovit brusc o pofta nebuna de amor. La care ea a intrebat: Dar cine-i la telefon?

I-am spus dentistului meu ca mi s-au ingalbenit dintii. Sfatul lui a fost sa-i asortez cu o cravata maro...

Azi e o zi absolut nefasta. M-am sculat de dimineata, am luat camasa si i s-au rupt doi nasturi. Am pus mina pe servieta - i s-a rupt minerul. Acum ma tem sa mai merg la WC...

I-am spus psihiatrului meu ca sint trist, intrucit pe mine toata lumea ma detesta. Mi-a raspuns sa nu fiu penibil, deoarece nici nu m-am intilnit inca cu toata lumea...

Cind eram copil parintii mei se mutau adesea dintr-o casa in alta, dar eu i-am gasit de fiecare data...

Eu si sotia mea am trait fericiti 20 de ani. Apoi ne-am intilnit unul pe altul...

M-am dus la psihiatrul meu si i-am povestit: Doctore, in fiecare dimineata cind ma uit in oglinda ma apuca brusc o senzatie cumplita de voma.Ce crezi ca am?

Mi-a raspuns: Nu stiu, dar cu vederea - cert - stai impecabil!

marți, 13 martie 2012

Acolo unde cred că ești

Acolo unde cred că ești
Nici trenurile nu strabat
Acolo ca de sticla par
Padurile de brad brumat.

Tot mai departe simti si taci
Adaugat la rest mereu
Si nu mai pot inainta
Decat pierzandu-ma si eu.

Cum ninge, alb e orice drum
Si alb respira-ntregul timp
Nici nu te-as recunoaste-acum
Desperecheat si fara nimb.

Mi-e mila si sa-mi amintesc
Dar nici sa uit nu ma indur
Cata parere-i in destin
Cata greseala-i imprejur.

Cu degete de frig adun
Ca sub un sal inzapezind
Sufletul nostru inca bun
Miscarea lui catre argint.






Cum ninge, nu s-ar mai opri
Si fi-vor brazii ingraditi
Acolo unde cred ca esti
Printre barbari meteoriti.

In fiecare an astept
Sa ninga, sa te pot vedea
Daca privesti, daca asculti
Daca mai intelegi ceva.


Constanța Buzea

duminică, 11 martie 2012

Vis alb

Vis alb


La tine-a nins? La mine nu…
Cum stau cu ochii larg închişi
la mine văd c-au înflorit
şi pruni, şi zarzări, şi caişi,





Şi toţi cireşii japonezi
din parcul meu de vis-à-vis,
au înflorit de nu te vezi.

Tu crezi că astea sunt zăpezi
şi crezi c-a nins cu-adevărat?
Eu albe perini văd păzind
în somn o fată de-mpărat.

Şi-n visul ei mai văd aşa:
cum ţi se-aşează pe genunchi
şi-ţi scrie, alb pe alb, ceva.


Renata Carageani - Vis alb


miercuri, 7 martie 2012

De 8 martie... Spune-mi...

Când în bătaia vântului
mlădie umbli pe colnic,
pe-ntinderea pământului

mai e nevoie de vreun spic?
Când îți ghicesc arzândul lut
cum altul de Tanagra nu-i,
din miazănoapte până-n sud
mai e nevoie de statui?
De ce dai voie vantului să umble
Prin părul tău și să ți-l răvășească?
E mângâierea lui, facută-n tumbe,
Mai caldă, mai suavă, mai cerească?

De ce, când te pândește-ascuns prin iarbă
Și vrea să îți sărute gura-n voie,

În timp ce eu tânjesc cu plansu-n barbă -
Pe el îl lași … iar mie, nu-mi dai voie! …

Spune-mi, dacă te-aș prinde-ntr-o zi
și ți-aș săruta talpa piciorului,
nu-i așa că ai șchiopăta puțin, după aceea,
de teamă să nu-mi strivești sărutul?...

Versuri de Lucian Blaga, Radu Stanca și Nichita Stănescu


sâmbătă, 3 martie 2012

Din înțelepciunea rusească, cu aplicare universală

- Nu poţi îngenunchea un popor deprins să se târâie.
- Nu-i greu să ademeneşti soţia altuia. Greu e să i-o dai înapoi.
- Prietenia care nu cunoaşte hotare se cheamă expansiune.
- Când vrei să te arunci pentru o femeie de pe bloc, aminteşte-ţi că n-ai aripi, ci coarne.
- Oficierea căsătoriei este o formalitate absolut necesară pentru pronunţarea divorţului.
- Al­coolism e atunci când nu vrei să bei, dar trebuie (filiera ruseasca).
- Bărbaţii şi femeile sunt de acord într-o singură privinţă: n-au încredere în femei.
- Banii pentru salariile şi pensiile mari ajung întodeauna.Nu ajung banii pentru salariile şi pensiile mici.
- În viaţă, e loc şi pentru eroism. Totul e să te ţii departe de el.
- Omul care crede că dragostea poate fi cumpărată cu bani n-a avut niciodată câine în casă.
- Avem un singur fel de a ne naşte şi milioane de feluri de a muri.
- Oglinda este lucrul care o ajută pe femeie să întârzie.
- Cei mai buni zece ani din viaţa unei femei sunt între 28 şi 30.
- Computerele rezolvă toate problemele pe care nu le-am avea dacă n-ar exista computerele.
- Ţara noastră a avut nevoie, de când e ea, de alt popor.
- Furtul ideilor unei persoane e plagiat, iar al mai multor persoane, cercetare ştiinţifică.
- Toţi ne naştem uzi, goi şi flămânzi. Şi acesta e doar începutul.
- Copilăria grea nu se termină niciodată.
- Un prieten adevărat nu poate fi cumpărat, dar poate fi vândut.
- Cumpără deodată trei sticle de votcă şi n-o să te trimită nimeni după a doua.
- Dacă n-ar pune atâtea întrebări, co­piii n-ar afla niciodată cât de puţin ştiu părinţii.
- O ţigară scurtează viaţa cu o oră, o sticlă de votcă o scurtează cu trei ore, iar o zi de muncă o scurtează cu opt ore.
- Viaţa se compune din zilele pe care le ţii minte, nu din zilele care au trecut.
- De orice fel ţi-ar fi sănătatea, ea îţi ajun­ge până la...sfârşitul vieţii.
- Dacă vrei să ai o nevastă şi deş­teaptă, şi frumoasă, şi bogată trebuie să te însori de trei ori.
- Posibi­li­tăţile medicinii sunt nelimitate, li­mi­tate sunt doar posibilităţile pa­cienţilor.
- Femeia poate să te facă repede milionar... dacă eşti miliardar.
- Între primul şi al doilea pahar, e destul timp ca să mai bei vreo şase.
- Un semn rău de tot e când îţi taie calea o pisică neagră cu căldările goale.
- Ignoranţa e de trei feluri: când nu ştii nimic, când ştii numai prostii şi când ştii ce nu trebuie.