marți, 7 martie 2017

Dor de iubire

Când fâlfâiși năframa în albul steag al mâinii
Se oglindea amurgul în apele fântânii;
Alături, săgetată în inimă de frică,
În clipa despărţirii gemu o turturică,
O rodie necoaptă căzu, de vierme roasă,
Crăpând, înăbuşită de iarba somnoroasă
Şi, trist, pe poarta serii spre umbrele pieirii
Ieşea, pălit şi rece, luceafărul iubirii,
Trecând ca peste-o rană, pe-un vânăt cer ca fierea.
Plecat peste fântână, vedeam în fund durerea
Cum turbură adâncul venind să se adape
Şi prefăcea în sânge cleştarul scump de ape,
Cum se stingea amurgul şi veştedul luceafăr
Şi cum porneai departe şi singură tu, cea făr
De milă, luând cu tine în albul steag al mâinii,
Ca-n zări să mi le fluturi, năframele luminii,
Lăsându-mă, din golul fântânii cu balaur,
Să mă privească noaptea cu ochii ei de aur,
Pe când, cerând şi dându-şi c-un bun rămas iertarea,
Se-mbrățisau în umbră iubirea şi uitarea.

Vasile Voiculescu, Despărțire






duminică, 5 martie 2017

La ce te gândești?

Ifim, la ce te gândești acum?