vineri, 14 ianuarie 2011

ONOARE ŞI PATRIE!

 

Aprilie 2005: Locotenent-colonelul Ifim Trofimov sărutând Drapelul de luptă al unităţii
Posted by Picasa
 

14 ianuarie 2011 Decizia privind pensia de serviciu a Col.(r) Ifim Trofimov
Fiind un subiect la ordinea zilei, spun şi eu câteva vorbe, referindu-mă strict la documentul de mai sus:
- Nu era firesc şi normal ca decizia să fie adresată domnului Col.(r) Trofimov Ifim?
- Scrie undeva, reiese din ceva, se poate bănui, anticipa, presupune că această decizie nu este definitivă şi că de fapt se lucrează la alta, pe baza unor adeverinţe de salarizare etc.?
- În schimb, se precizează că decizia de pensie poate fi contestată în termen de 30 de zile (calendaristice sau lucrătoare, nu se ştie)! Dar dacă nu e contestată?
DE CE UMBLAŢI CU MIZERII ŞI MÂRLĂNII DOMNILOR CARE AŢI PUS LA CALE ACEASTĂ MÂRŞĂVIE?
- Şi dacă este contestată, ce se va întâmpla?
- De ce în anul 2011 un document de la o direcţie centrală a M.Ap.N. nu este scris cu diacritice şi conţine greşeli gramaticale?
- Cine îl semnează?
Domnule preşedinte Băsescu, domnule prim-ministru Boc, domnule ministru Oprea, este nevoie să vă repet tot ceea ce aţi spus referitor la pensiile militare? Ce argument aş avea să vă mai cred?
Unde este cuvântul de onoare, unde este onoarea, unde este cinstea, unde sunt responsabilitatea, competenţa, corectitudinea? De la cine mai aşteptaţi spirit de sacrificiu, curaj şi dăruire?
"Servesc Patria!" care din păcate este condusă de MINCINOŞI!
Posted by Picasa
 
Posted by Picasa
Întrebam mai deunăzi pe ce unealtă ar fi trebuit să punem mâna ca să ne facem dreptate. Cred că asta este una dintre cele mai potrivite!

17 comentarii:

  1. Știu care este situația în România și mai știu că nemernicii din „eșalonul doi” sunt puși doar pe îmbogățire, cu orice preț. Am crezut timp de 20 de ani, că se va schimba ceva în bine și pentru omul de rând, dar nu s-a întâmplat minunea.
    Sunt țări în lumea asta, care nu și-au schimbat constituția din 1800 și ai căror cetățeni trăiesc foarte bine.
    Infractorii pe care i-ați enumerat mai sus nu pot să fie numiți domni, ci trebuie să stea în lanțuri la minele de sare sau mai bine - uraniu. Ăștia nu au noțiunea de onoare, însă pot să vorbească despre ea tot timpul. Trimit la moarte sigură pe oricine, doar ca să-și apere averile strânse prin escrocherii. Fac legi doar pentru binele lor și le schimbă după bunul plac.
    În România NU conduce poporul așa cum ar trebui într-o democrație, ci o clică de parveniți și curve.
    Mă gândesc cu tristețe la milioanele de luptători care au murit pentru această țară, de-a lungul istoriei noastre zbuciumate.
    Tot cu tristețe mă gândesc la acest motto care își pierde valoarea: semper fidelis.
    Ordine în România se va face când poporul își va decide singur soarta.
    Toate aceste suferințe sunt rezultatul politicii lui Băsescu, conform căreia, statul nu are nici o obligație la nimeni, nici măcar la proprii cetățeni.
    Dobitocul se crede nemuritor și poate de neatins, dar se înșeală amarnic. Pământul acesta este prea mic pentru el și cei ca el.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ifim,
    contactaţi-vă, adunaţi-vă, acţionaţi!

    RăspundețiȘtergere
  3. Frumoasa pensie dupa atatia ani de activitate, atatia ani de studii si pregatire si atatea certificate medicale cu care ai fost dotat.
    Sa o utilizezi cat mai fructuos.
    Nu uita ca din aceasta pensie ti se va trage in continuare impozit, vei plati contributii la sanatate dar nu vei mai beneficia de medicamente compensate si nici de ingrijiri medicale gratuite.
    Daca tot ai avut curajul sa afisezi decizia de pensie cu o valoare din care multi din cei cu 2 clase mai mult ca trenul te vor injura pe motiv ca i-a uite ba ce pensie mare are asta si mai face si scandal, afiseaza te rog si diplomele pe care le-ai obtinut de-a lungul timpului, medaliile cu care ai fost decorat precum si certificatele medicale cu care ai fost dotat. O parte din sanatatea ta si din articulatii le-ai lasat prin poligoane, sa fii mandru de asta. Patria iti va fi recunoscatoare.
    Dupa toti anii de pregatire pe care i-ai lasat in urma te asteapta un post de agent de securitate la privatizarea din colt.

    RăspundețiȘtergere
  4. Gina,
    Mulţumesc! L-am trecut în blogroll.

    RăspundețiȘtergere
  5. Lorian, pentru comentariul tău, îţi spun doar atât: Am onoarea să vă salut!

    RăspundețiȘtergere
  6. Renata, a sunat goarna! Armata din rezervă a început mobilizarea!

    RăspundețiȘtergere
  7. Ciobănaşule, mulţumesc pentru comentariu.
    Da' de unde ştii tu de articulaţii? Nu o parte, ci în totalitate, cele două articulaţii coxofemurale. Da, am două proteze coxofemurale totale. Dar nu asta e problema.
    Problema e că am doar un apartament care va fi al meu peste 17 ani, după ce plătesc ratele, desigur şi o maşină la care mai am de plată doar 6 ani. Plus alte câteva datorii pe la bănci, care însumate, depăşesc cu mult cuantumul pensiei recalculate. Dar sunt colonel al Armatei Române!:)

    RăspundețiȘtergere
  8. "Am trăit s-o vedem și pe asta! După o viaţă în care serviciul a fost mai presus de orice, de familie, de prieteni, am ajuns să ne vedem aduși la marginea de jos a societății. Nu mai este de mult un secret că personalul armatei iși duce existența de azi pe mâine, sperând că odată vom fi aduși la locul pe care îl merităm. Vă înțeleg frustrarea și știu că este foarte greu să luptați cu sistemul, dar trebuie să faceți ceva în acest sens. Pesonalul activ, loial și devotat instituției(încă), nu-și poate striga indignarea față de ce se întâmplă cu dumneavoastră, colegii noștri pensionari, dar cu sufletul suntem alături de orice demers întreprins. Aceste scurte impresii le scriu în nume personal, dar cred că mai sunt mulți care gândesc ca mine.
    ONOARE ȘI PATRIE!"
    Acest mesaj mi-a fost transmis de către un militar activ. Îi mulţumesc!

    RăspundețiȘtergere
  9. Nenea colonelu', inainte de a apela la cuvinte mari, inţelege, te rog, că legea recalculării pensiilor este făcută pentru a încuraja nemunca şi distrugerea învăţământului. Nu te uita strâmb. Hai să-ţi fac un calcul simplu. Prietenul tău de o viaţă care a intrat în şcoala de subofiţeri în acelaşi an cu tine şi a ieşit din rândurile armatei odată cu tine, conform acestei legi are pensia cu câteva puncte mai mare ca a ta. Nu mă crezi, dar o sa-ţi exemplific. El are doi ani de şcoală şi probabil cam1 an de cursuri. Tu ai 5 ani de şcoală şi cel puţin 2 ani de cursuri (sau probabil mai mulţi). Diferenţa de 4 la 5 ani de cursuri şi şcoli tu ai primit salariul de bază, fără sporuri şi alte cele, pe când nenea subofiţeru a primit cel puţin 1 an în plus la vechime. Faptul că tu ai avut răspunderi suplimentare, în această lege nu importă. Şi lui şi ţie ţi s-a calcultat pensia cu un punct pentru fiecare an obţinut. Poţi să-mi spui şi mie cine are pensia mai mare? Da, vei spune că după depunerea adeverinţei de venit se va reveni la normal. Care este idiotul să-şi mai depună adeverinţa de venit pentru obţinerea unei pensii mai mici? În perioada activită-ii în armată, cel puţin jumătate din perioadă, tu ca ofiţer ai fost sub salariul mediu pe economie. Cam un sfert a trebuit sa contribui pentru acoperirea deficitului şi să ajungi cam pe lângă un punct mediu. Mai rămâne cam un sfert de perioadă (între 45 şi 55 de ani) în care ai fi putut beneficia de un venit peste salariul mediu, venit care să-ţi ridice şi matale pensia peste a subofiţerului. Dacă îţi citesc profilul de pe blog, cred că ai activat cam întreaga perioadă între 45 şi 55 de ani şi deci vei beneficia de o mărire a ....
    Referitor la lege, şi poliţistul de la circulaţie beneficiază de aceleaşi drepturi. Mica diferenţă este aceea că el are numai 6 luni de şcoală faţă de 6 ani ani mătăluţă, iar el a beneficiat de spor de pericol (an la an) pentru toată perioada căt a fost activ. Oare cât va fi pensia dumnealui? Şi de aceleaşi drepturi a beneficiat şi poliţistul din spatele ghişeului (paşapoarte, înmatriculări auto, etc.). Oare de ce la televizor nu latră niciun poliţist şi niciun subofiţer??
    Şi acum mata vrei să sune goarna şi să ne adunăm fraţilor. După ce citeşti aceste rânduri, oare căţi vor veni la sunetul trompetei?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acest comentariu este facut de o persoana care probabil a avut ceva grade pe umar si nimic in cap, subofiterul de care vorbesti “mata”, a muncit toata viata lui in frig si ploaie timp in care a avut un salariu de c. in timp ce dumneata a stat in spatele unui birou si castigand un salariu cel putin dublu decat al subofiterului, la aceeasi vechime. Cred ca oricum categoria numita ofiteri au pensiile prea mari pentru ce nu au facut. Referitor la diplome poti sa te stergi cu ele undeva pentru ca de fiecare data la propunerile inaintate pentru decorare ai avut grija mata sa te treci primul fara nici un merit asa ca “comunistii”. Ce fapte de arme deosebite ai avut pentru astea?.
      Se pare ca ai minte ioc.
      Asa este si acum stimabile, un ofiter castiga la gradul de lt.col. 4700 lei iar un sobofiter 2300lei , vechime 25 ani. DE CE?
      Sa raspund tot eu ca pe tine nu te duce bibilica. STAU PE SCAUNELE LOR CE OFITERI SI II DOARE pardon NU II DOARE IN C. de Subofiteri si S.G.P. care muncesc IAR ATUNCI CAND PROPUN MARIRI DE SALARII SE GANDESC DOAR LA BURTILE LOR DE NESIMTIITI.

      Ștergere
  10. @ciobănaşu: Mulţumesc pentru acest comentariu. În principiu, ai dreptate. Chiar dacă n-aş fi de acord cu explicaţia ta, aceasta are cap şi coadă, este clară şi lesne de înţeles.
    Şi o să-ţi demonstrez că vor veni destui la sunetul trompetei.
    Chiar şi în situaţia descrisă, cazul meu este unul fericit. Iată-mă în dialog cu tine, sigur că am luat legătura şi cu alţii, am posibilitatea să mă apăr, primul pas fiind să fac contestaţie la această ciudată decizie de pensie.
    Dar dacă dacă aş fi unul din pensionarii militari care sunt grav bolnavi, i-a lăsat vederea sau auzul, nu se mai pot deplasa, s-au retras în cine ştie ce colţişor (natal) ca să-şi trăiască în linişte ultimii ani din viaţă şi nu au cum să facă niciun fel de contestaţie? Cu ei, cu cei pe care i-am enumerat, cum rămâne? La ei cine se gândeşte? Legea asta îi apără?
    Dar despre ce vorbesc eu aici? Există în România vreo lege care să-l apere pe cel lipsit de apărare?

    RăspundețiȘtergere
  11. Măi nenea colonelu, zi-mi şi mie ce contestezi la actuala decizie? Că de 4 zile de când am primit-o tot încerc să caut ceva ce să contestez, dar crede-mă că nu ştiu ce? Faptul că prin recalcularea pensiei mi s-a redus cuntumul? Dar asta este conform legii. Altceva ce? Poate mă lămureşti matale, rogu-te.

    RăspundețiȘtergere
  12. @ciobănaşu:Mulţumesc de întrebare.
    Nu am înţeles dacă te referi la actuala decizie, a mea, sau a dumitale.
    Presupunând că te referi la a mea, întrebarea mă surprinde, având în vedere comentariul tău anterior. Voi încerca să-ţi explic folosindu-mă de argumentele tale din acel comentariu. Adică, potrivit formularului deciziei, toţi pensionarii militari, indiferent de grad şi funcţie, cu 40 de ani vechime în serviciu considerată ca stagiu de cotizare, vor avea acelaşi cuantum al pensiei.
    Vechimea în serviciu considerată ca stagiu de cotizare este singura dată variabilă dintre cele luate în considerare, celelalte fiind fixe sau în raport cu aceasta.
    Să le luăm pe rând:
    - stagiul potenţial (diferenţa până la 25 ani)-nu este cazul;
    - perioada de contribuţie la pensia suplimentară-ştiind că aceasta este recunoscută numai până la data de 1 aprilie 2001, se calculează folosind o singură operaţie aritmetică. (În cazul meu, fiind promoţie august 1981, te las pe tine să calculezi. Sunt curios dacă şi ţie îţi ies 15 ani!:)
    - OMM/SOSP vechime în serviciu-pentru 15ani=10%; 20 ani=15%; 25 ani=20%;
    - stagiu complet de cotizare(conf.H.G.735/2010= 20 ani-constantă;
    - valoarea punctului de pensie=732,80 lei-constantă
    Asta e tot. Te foloseşti şi de celelalte operaţii aritmetice şi-ţi iese total pensie brută.
    Concluzie personală: Pentru peste 60.000 de militari în rezervă, s-au făcut formulare tipizate, fiind adăugate mai apoi la repezeală, doar numărul deciziei, vechimea (plus calcule băbeşti), nr. mandatului şi adresa.
    Nemulţumirea mea: De ce nu se specifică faptul că această decizie este provizorie sau temporară, până la adevărata recalculare?
    Este strecurat doar faptul că poate fi contestată în termen de 30 zile, ceea de mă determină să cred că, dacă nu o contest, cu asta rămân.

    RăspundețiȘtergere
  13. Imi cer scuze ca te-a deranjat comentariul meu. Eu ma refeream la decizia mea, care este identica cu a ta, numai ca cifrele sunt pe undeva pe la jumatate. In materialul urmator vorbesti ceva de judecata, avocat, etc. Eu nu ma refeream la asta, ma refeream la o contestatie simpla. Ce motive as putea invoca? Faptul ca nu este scrisa cu diacritice (pentru asta nici eu nu folosesc diacriticele acum), faptul ca este semnata de SSB in data de 1 ianuarie sau faptul ca nu scrie daca e definitiva si irevocabila (pai cum sa scrie asta daca mai jos scrie ca ai drept de contestatie?) Cam asta era intrebarea mea, ce motive folosesti pentru a o contesta? Nu faptul ca ai avut colegi in scoala militara cu solda de 10 ori mai mare ca a ta, iar cand au iesit la pensie odata cu tine erau cu 10 trepte ierarhice mai jos iar acum au cu doua la trei milioane pensie mai mult decat tine. Asta este un deficit al legii si trebuie corectat, dar nu prin contestatie ci prin avocatul poporului. Eu vorbesc de contestatie, dar daca intrebarea mea e prost venita, imi cer scuze, si hai sa iesim in strada sa aruncam cu caschetele dupa......

    RăspundețiȘtergere
  14. @ciobănaşu:
    Nu m-a deranjat comentariul tău.
    Fac parte din cei care au trimis adeverinţele la timp (cu nr.79DB din 29.11.2010), dar pe data de 13.01.2011 am primit de la CMJ comunicarea nr.79 din 16.12.2010 prin care mi se aduce la cunoştinţă faptul că cererea mea nr.79 din 16.12.2010 (!?) a fost înaintată Serviciului Istoric al Armatei pentru verificarea datelor şi că după întocmirea adeverinţelor cu veniturile lunare individuale, voi fi înştiinţat pentru a mă prezenta la centrul militar şi a lua la cunoştinţă de conţinutul acestora.
    Pe 14.01.2011 am primit decizia.
    Nu o să contest lipsa diacriticelor.
    Nu e rea ideea să ieşim să ne răcorim...

    RăspundețiȘtergere
  15. Thanks for sharing your thoughts about irradiated. Regards

    Also visit my blog - Diet plans for Women

    RăspundețiȘtergere

Oricine poate comenta, dar să ţină cont de ceea ce a spus Socrate:
"Vorbeşte ca să te cunosc".