miercuri, 29 decembrie 2010

Un An Nou Fericit!


Noul an să vă întâmpine cu noroc,
să vă ningă cu bucurii,
să vă acopere cu daruri,
să vă aducă sănătate şi voie bună.
LA MULŢI ANI!
Posted by Picasa

luni, 20 decembrie 2010

Ninge a sihăstrie

 
Omătul a-necat cătunul.
E totul alb. Alb e şi fumul,
Albe-s cărările şi drumul...

Şi părul tău e tot zăpadă,
Ce trişti sunt prunii din livadă!
Ei câte ierni or să mai vadă!?!...

Stau singuri în singurătate,
Să treac-o zi, să vin-o noapte,
Şi-aşa s-apropie de moarte...

Iar când scrâşnesc sub bolta-albastră,
Jelind singurătatea noastră,
O stea se sparge de fereastră...

Ninge cu scame de poveste
La noi în păr, pe pruni, pe creste
Şi fulgii mari ne-aduc o veste
Din alte lumi,
De la strămoşii noştri buni:
Că ne-aşteaptă ani şi luni
La colţ de Rai, lângă aluni...
Posted by Picasa
 
E totul alb. Albit e fumul,
Albit mesteacănul, bătrânul,
Albe-s cărările şi scrumul
Şi semne nu-s c-ar veni vr-unul
Din cei plecaţi s-arate drumul...

Vai, părul tău e de zăpadă.
E alb ca florile de zadă,
Ce trişti sunt prunii din livadă!
Ei câte ierni or să ne vadă?!?

Priveşte-n faţă pe cărare,
Cad fulgi cu semne de-ntrebare,
Parcă pluteşte-un corb în zare
Ori, dragă, numai mi se pare?!

Ion Dodu Bălan: Ninge cu semne de-ntrebare...

(Foto Ifim - La mănăstirea Sihăstria)

Posted by Picasa

luni, 6 decembrie 2010

Radu Gyr: As-noapte, Iisus...


As-noapte Iisus mi-a intrat în celulă.
O, ce trist, ce înalt era Christ!
Luna-a intrat după El în celulă
şi-L făcea mai înalt şi mai trist.

Mâinile Lui păreau crini pe morminte,
ochii adânci ca nişte păduri.
Luna-L spoia cu argint pe veşminte,
argintându-I pe mâini vechi spărturi.

M-am ridicat de subt pătura sură:
- Doamne, de unde vii? Din ce veac?
Iisus a dus lin un deget la gură
şi mi-a făcut semn ca să tac...

A stat lângă mine pe rogojină:
- Pune-Mi pe răni mâna ta.
Pe glezne-avea umbre de răni şi rugină,
parcă purtase lanţuri, cândva...
Posted by Picasa



Oftând, Şi-a întins truditele oase
pe rogojina mea cu libărci.
Prin somn, lumina, iar zăbrelele groase
lungeau pe zăpada lui vărgi.

Părea celula munte, părea căpăţână,
şi mişunau păduchi şi guzgani.
Simţeam cum îmi cade tâmpla pe mână,
şi am dormit o mie de ani.

Când m-am trezit din grozava genună,
miroseau paiele a trandafiri.
Eram în celulă şi era lună,
numai Iisus nu era nicăiri...
Posted by Picasa





Am întins braţele. Nimeni, tăcere.
Am întrebat zidul. Niciun răspuns.
Doar razele reci ascuţite-n unghere,
cu suliţa lor m-au împuns.

- Unde eşti, Doamne? - am urlat la zăbrele.
Din lună venea fum de căţui.
M-am pipăit, şi pe mâinile mele
am găsit urmele cuielor Lui...
Posted by Picasa

vineri, 3 decembrie 2010

Cum am dat cu piciorul la noroc

În urmă cu vreo zece zile arătam cum "a dat norocu' peste mine". Adevărul e că atunci când eşti nou şi nu prea ştii ce surprize poate să-ţi rezerve lumea virtuală, lucrurile o pot lua razna. Evident că nu mai sunt la vârsta când m-aş putea îmbăta cu apă rece şi nici să cred că tot ce zboară se mănâncă. Mai ales că am mai fost fraierit chiar de către persoane apropiate de la care nu m-aş fi aşteptat la aşa ceva şi în momente cât se poate de neaşteptate.
Aşadar, scrisorile pe care le-am primit şi postat, nu m-au luat prin surprindere, ci m-au amuzat, într-un fel. Imediat au mai urmat două, dar nu aşa de "dulci şi frumoase". Nu le-am mai dat curs, ci am aşteptat răspunsul de la Anti-Fraud Internaţional, care sună aşa: "Cei care se ocupă cu aşa ceva (cu aceste excrocherii) sunt nişte criminali. Dacă primiţi asemenea e-mailuri, cel mai bun lucru este să le ştergeţi imediat. Puteţi continua dacă sunteţi curioşi şi vreţi să vedeţi până unde se poate ajunge numai atunci când beneficiaţi de siguranţă".
Deci, închei aici această poveste, nu înainte însă de a adăuga, că cine primeşte asemenea scrisori are un moment când seamănă cu cel din poza de mai jos. Aviz amatorilor de asemenea chilipiruri!
(Poza am împrumutat-o de la *ElZap*, un prieten al "Gării pentru noi", postată în "Paranoia". Sper să nu se supere!)
 
Posted by Picasa

miercuri, 1 decembrie 2010

marți, 23 noiembrie 2010

A dat norocu' peste mine!

 
"Dragul meu,
Sunt foarte fericită pentru că mi-ai răspuns prin mail. Cum a fost noaptea trecută acolo în ţara dumneavoastră, cred că ai avut o noapte de odihnă frumoasă şi că atmosfera de acolo, din ţara dumneavoastră este foarte frumosă. Aici, în Dakar Senegal a fost un pic mai cald.
Numele meu este John Grace, am 23 de ani, dar vârsta nu contează, într-o relaţie reală, aşa că eu stau confortabil cu vârsta, hobby-urile mele sunt studiul, mi-ar place să călătoresc, să ascult ceva bun, de asemenea, îmi plac cei ascultători, apreciez cinstea, sinceritatea, adevărul iar antipatiile mele sunt minciuna, invidia, necinstea şi trădarea.
Sunt din Liberia, în Africa de Vest, înaltă de 5,3 ft, am tenul închis, sunt singură, (niciodată căsătorită) şi în prezent, sunt aici, cu reşedinţa în Dakar, ca urmare a războiului civil ce a fost în ţara mea în urmă cu câţiva ani. Tatăl meu, Dr Andrew John a fost directorul general al ANDREWS INDUSTRIAL COMPANY (Ltd), în Monrovia (capitala Liberiei), până într-o dimineaţă când rebelii au atacat casa noastră şi mi-au ucis mama şi tatăl cu sânge rece.
Astfel că a trebuit să mă refugiez în Senegal, o ţară apropiată. Folosesc computerul din biroul unui reverend care mi-este ca un tată pentru a trimite aceste mesaje către tine.
Aş dori să ştiu mai multe despre tine. Ce-ţi place şi displace, hobby-urile tale şi ceea ce faci în presently. Doresc să-ţi spun mai multe despre mine în următorul meu mail. Acestea sunt fotografiile mele. Doresc să-mi trimiţi pozele tale pentru a te vedea! Sper să aud de la tine numai veşti bune.
A ta pentru totdeauna care te iubeşte, Grace"
Posted by Picasa
 
"Dragul meu,
Cum te simţi azi? Sper că totul este bine cu tine. Aici este un pic mai cald, în Dakar Senegal. În această tabără ne sunt permise ieşiri doar în zilele de luni şi sâmbătă din săptămână. Este ca la închisoare, dar sper că zeii vor avea grijă de Grace şi voi ieşi în curând de aici.
Nu am niciun frate, soră sau rude la care să pot merge. Toate rudele mele au fugit în mijlocul războiului. Singura persoană pe care o am aici este Rev Samuel Anthony, care este pastor la Biserica lui Hristos-regele. El se poartă frumos cu mine şi mă lasă în biroul lui, pentru zece minute la computer, atunci când vreau să-mi verific şi să răspund la email-ul meu. Aici în tabără sunt două pensiuni, una pentru bărbaţi şi alta pentru femei.
Numărul de telefon al pastorului este 00221765900475, puteţi să-l apelaţi şi spuneţi-i că doriţi să vorbiţi cu mine, el va trimite după mine la cămin. Ca un refugiat, aici nu am niciun drept sau privilledge, fie că este vorba de bani sau orice altceva, pentru că este împotriva legilor acestei country. Eu vreau să-mi pot termina studiile, pentru că am făcut doar primul an, înainte de întâmplarea tragică ce m-a adus în această situaţie.
Vă rog să ascultaţi asta, am la mine certificatul de deces şi declaraţia de cont ale tatălui meu, pentru că atunci când era în viaţa, el a depus o sumă de bani într-o bancă, pe numele meu. Suma în cauză este de $ 8.6 M (opt milioane şase sute de mii de dolari).
Deci, aş dori să mă ajutaţi să transfer aceşti bani în contul dvs. Şi din el să-mi trimiteţi nişte bani pentru a obţine documentele şi biletul de avion necesare călătoriei pentru a veni să mă întâlnesc cu you. Eu am păstrat acest secret faţă de oamenii din tabără, iar singura persoană care ştie despre asta este reverendul, pentru că el este ca un tată pentru mine. Deci, în lumina celor de mai sus, aş dori să-l păstrezi şi să nu-l spui la nimeni, pentru că mi-e teamă să nu-mi pierd viaţa şi banii, dacă oamenii află despre acest secret.
Aminteşte-ţi că eu îţi ofer toate aceste informaţii din cauza încrederii pe care mi-ai câştigat-o. Eşti înţelegător, cinstit, veridic, un om de viziune, adevărat şi harnic. Engleza nu este limba mea favorită, dar mă descurc foarte bine. Să ai o zi frumoasă şi te rog să te gândeşti la mine. Salutări, a ta, Grace"
Posted by Picasa
Notă: Aceste două scrisori (în engleză) le-am primit pe adresa de e-mail ieri, respectiv astăzi. Trebuie să recunosc, măcar pentru o clipă, am fost în culmea fericirii!:)

luni, 22 noiembrie 2010

Esenin: Focul vânăt e gonit de vânt...

 
Focul vânăt e gonit de vânt,
Zările-au uitat să mă mai doară...
De iubire-ntâia oară cânt,
La scandal renunţ întâia oară.
Posted by Picasa
 

Am fost crâng părăginit pe loc,
La femei şi vodcă dam năvală...
Azi nu-mi place să mai beau, să joc,
Să-mi pierd viaţa fără socoteală.
Posted by Picasa
 
E de-ajuns să te privesc tăcut,
Să-ţi văd ochii plini de tot înaltul,
Ca uitând întregul tău trecut,
Tu să nu mai poţi pleca la altul.

Tu-mers gingaş, tu-surâsul meu,
Dac-ai şti, cu inima-i pustie,
Cum poate iubi un derbedeu
Şi cât poate de supus să fie,
Posted by Picasa
 
Cârciumile le-aş uita pe veci,
N-aş mai şti nici versul ce înseamnă,
De-aş atinge-aceste braţe reci
Şi-al tău păr ca floarea cea de toamnă...
Posted by Picasa
 

Veşnic te-aş urma pe-acest pământ,
Depărtarea mi-ar părea uşoară...
De iubire-ntâia oară cânt,
La scandal renunţ întâia oară.
Posted by Picasa

sâmbătă, 20 noiembrie 2010

Floarea inimii

 
"Nimic nu este mai trecător decât forma exterioară, care se vestejeşte şi se trece ca florile câmpului la venirea toamnei... Numai sufletul, după voinţa Domnului, străluceşte ca o lumină şi nu se va stinge în vecii vecilor." Mergeam pe o cărăruie având în minte aceste cuvinte ale lui Umberto Eco când privirile mi-au fost atrase de câteva tufe de păducel, cu ultimele fructişoare aproape stafidite, agăţate de crenguţele plăpânde, certificând această toamnă nefiresc de lungă. Aşa mi-a venit ideea unui subiect care nu poate provoca nici supărare şi nici enervare.
Posted by Picasa
 
Păducelului i se mai spune şi “Floarea inimii”. Nici o altă plantă din lume nu ştie să vindece inima precum el. Când îl întâlniţi prin păduri sau pe margini de drum, faceţi o plecăciune în faţa lui şi aduceţi-vă aminte de aceste cuvinte. Se mai numeşte "gherghinar" şi înfloreşte la început de mai, umplând dealurile şi pajiştile cu albul incredibil al milioanelor sale de petale mărunte scuturate de vântul primăverii. Florile păducelului sunt unul din cele mai folosite remedii vegetale din lume, fiind cel mai puternic medicament în tratarea bolilor de inimă şi a celor vasculare.
Puţine plante din lume au fost atât de studiate şi confirmate ca având valoare terapeutică. În anumite colţuri ale lumii această plantă este numită "laptele bătrânilor", aluzie la culoarea albă a florilor sale şi la proprietăţile tămăduitoare excepţionale pe care păducelul le are asupra celor care au ajuns la vârsta a treia. Păducelul este un arbore de trei până la şapte metri înălţime, ramurile sunt terminate cu spini iar frunzele sale sunt de un verde deschis, adânc crestate şi nu foarte mari. Creşte începând cu zonele joase de câmpie şi până în ariile submontane, perioada de înflorire fiind începutul lui mai - începutul lui iunie. Cele mai bune efecte medicinale le au florile, care se culeg în ciorchine (cu tot cu frunze), atunci când încă nu au început să se scuture. Imediat dupa recoltare se pun la uscat (altfel se încing şi devin brune la culoare, semn ca s-au stricat), în strat subţire, în locuri umbroase, lipsite de umiditate şi bine aerisite. Atunci cand frunzele foşnesc precum hârtia, iar codiţele florilor îşi pierd elasticitatea, rupându-se când sunt îndoite, uscarea s-a terminat şi pot fi puse spre păstrare, cel mai bine, în pungi de hârtie. Din florile de păducel (care sunt considerate printre cele mai bine tolerate şi mai nenocive remedii din lume) se pot prepara tincturi, pulberi, sirop, infuzii sau banalul ceai, toate acestea fiind bune în tratarea unor boli precum hipertensiunea, tensiunea arterială oscilantă, ischemie (insuficienţă) cardiacă, anghină pectorală, prevenirea infarctului, sechele postinfarct, aritmie cardiacă, colesterol, nevroze, stări de anxietate, atacuri de panică, agresivitate mărită, tulburări de panică la copii etc. Tratamentul de lungă durată cu flori de păducel are efecte aproape magice asupra persoanelor în etate.
Iar a vorbi despre păducel cred că este mult mai util şi mai oportun decât a vorbi despre politică, economie, criză, poliţie, mită, interlopi, frig, cai morţi şi aşa mai departe.

Posted by Picasa

vineri, 12 noiembrie 2010

Lucian Blaga: Strofe de-a lungul anilor

Când prin oraş calci lin pe străzi
sămânţa ulmilor, şi-n mers
în adevăruri limpezi crezi -
mai e nevoie de vreun vers?

Când muşchiul de pădure mult
ne-alină-n vară verde dor
şi glasul picurat ţi-ascult -
mai e nevoie de-un izvor?

Când în bătaia vântului
mlădie umbli pe colnic,
pe-ntinderea pământului
mai e nevoie de vreun spic?

Când între lipsă şi prisos
ne bucurăm de câte sunt
şi cântă pe subt glii un os -
mai e nevoie de cuvânt?

Când îţi ghicesc arzândul lut
cum altul de Tanagra nu-i,
din miazănoapte până-n sud
mai e nevoie de statui?

Când hoinărind, alăturea,
noi mână-n mână ne găsim
cu ochii la aceeaşi stea -
mai e nevoie de destin?

Când împlinirile ne cad
subt galaxia ca de fum
şi prin miresmele de brad -
mai e nevoie de vreun drum?

De-ar fi să dăinuiesc nespus
în gândul tău, pământ ce sânt,
din răsărituri la apus
mai e nevoie de-un mormânt?
Sofia Rotaru - Melancolie ( Romanian Language )

joi, 11 noiembrie 2010

Rosa Branca

 
Într-un "noiembrie de vară târzie", aflu de la Mirela Pete că astăzi, 11 noiembrie, bucureştenii pot merge la Sala Palatului să o admire pe Mariza şi să asculte muzică fado de calitate. Iată deci, încă un motiv să fiu invidios pe bucureşteni.
Posted by Picasa

Nikolay Baskov "Those Were the Days"

marți, 9 noiembrie 2010

Vagonul cu dale

            Dimineaţă, "la prima oră", sunt chemat în biroul comandantului.
- Căpitane, vezi că am fost anunţaţi că ne-a sosit în gară un vagon cu dale de beton. Treci pe la GAZ, alegi de acolo doi soldaţi, că din altă parte nu am de unde să-ţi dau, mergi cu ei în gară, la rampă şi descărcaţi vagonul. Când sunteţi gata, dai un telefon la unitate ca să trimitem o maşină pentru transportul acestora.
- Am înţeles!
Trec eu pe la GAZ, aleg doi soldaţi pe principiul voluntariatului (se oferiseră toţi!) şi merg cu ei la gară, cale de vreo 5-6 km. Cam într-o oră ajungem în gară, dar vagonul încă nu fusese tras la rampă. Aşteptăm noi câteva ore bune până când, într-un sfârşit, este tras vagonul la rampă. Ne-a luat ceva timp până să ne dumirim şi să observăm dalele. Când am văzut despre ce e vorba, dau fuga la cel mai apropiat telefon public, pentru a-l informa pe comandant.
- Ia spune căpitane, gata, l-aţi descărcat?
- Încă n-am început, domnule comandant...
- Cum aşa, ce-aţi făcut până acum? Unde aţi umblat?
- Domnule comandant, vă rog să-mi permiteţi să raportez...
- Nu permit nimic, m-ai dezamăgit! Ce-aţi făcut până acum? Trebuia să zburaţi cu dalele alea... Cred că ţi-ai ales nişte mormoloci de soldaţi...
- Domnule comandant, raportez că...
- Nu raporta nimic! De ce nu v-aţi apucat de treabă?
- Din cauza dalelor!
- De ce aşa? S-aud?!
- Nu sunt decât zece bucăţi. Iar fiecare bucată cântăreşte 2,7 tone...

Scrisoare de pe Frontul de Est

În anul 2010, la un simpozion organizat de Asociaţia Naţională “Cultul Eroilor” Filiala Dâmboviţa dedicat Zilei Eroilor, am avut deosebita cinste şi onoare să prezint o scurtă alocuţiune dedicată eroilor tanchişti dâmboviţeni.
Printre cei omagiaţi atunci se afla şi Căpitanul Apostol A. Nicolae, comandant Companie tren batalionar în Regimentul 1 Care de Luptă, participant la Bătălia de la Stalingrad, care şi-a pierdut viaţa în ziua de 22 noiembrie 1942, în luptele pentru ieşirea din încercuire ce s-au dat în apropierea localităţii Donschinschij.
Alocuţiunea am prezentat-o în calitate de ultim comandant al Batalionului 1 Tancuri “Vlad Ţepeş”, unitate considerată a fi continuatoarea tradiţiilor de luptă ale celebrului Regiment 1 Care de Luptă.
Cu ochii pe lista eroilor, incompletă dealtfel, cuprins de o emoţie nedisimulată, am concluzionat că “şi sfinţii se trag din eroi”.
În viaţă, omul trece prin momente pe care nu le poate anticipa, dar care îl marchează profund.
Un asemenea moment mi-a fost dat să-l trăiesc la mai puţin de trei luni după simpozionul dedicat Zilei Eroilor.
Atunci l-am cunoscut pe eroul CĂPITAN APOSTOL A. NICOLAE (27 iunie 1909-22 noiembrie 1942). Răsfoind documentele puse la dispoziţie, cu generozitate, de către fiul acestuia, “soldăţelu’ lui tăticu” atunci, în vârstă de 3 anişori, iar acum, venerabilul domn Florin Apostol, probabil că am trăit cea mai onorantă şi mai semnificativă experienţă ce mi-a fost dată, ca fost comandant al unei unităţi de tancuri din Târgovişte, localitate care este considerată ca fiind leagănul tancurilor, mai exact, locul de naştere şi de instrucţie al celei mai celebre unităţi de tancuri din ţară: Regimentul 1 Care de Luptă.
Printre documentele puse la dispoziţie s-au numărat câteva fotografii ale căpitanului erou, brevetele distincţiilor primite în activitate şi pe cele post-mortem, carnetul comandantului de subunitate pe care l-a avut asupra sa în ziua nefastă când trupul i-a fost sfârtecat de schijele unui obuz, scrisoarea comandantului R.1 Care de Luptă, colonelul Emilian Ionescu precum şi cea a unui camarad şi subordonat, locotenentul Constantin Dumitra adresate soţiei eroului, doamnei Apostol. Fac precizarea că toate documentele ce mi-au fost puse la dispoziţie sunt în original.
Mai departe, cuvintele fiind de prisos, las documentele să vorbească.

 
Posted by Picasa
 
Posted by Picasa

15 Decembrie 1942

Mult Stimată Doamnă,

La ora 5.15, în ziua de 22 noiembrie 1942, mult iubitul şi mult doritul Dvs. Soţ, mult iubitul şi respectatul nostru Căpitan Nicu Apostol şi-a dat sfârşitul în luptele pentru ieşirea din încercuire ce s-au dat în apropierea localităţii Donschinschij.
Moartea i-a fost fulgerătoare produsă de o schijă de obuz ce i-a pătruns în partea stângă a corpului. A fost înmormântat în ziua de 23 noiembrie 1942, în apropierea localităţii Malaia Donschinska.
Vă înţelegem durerea ce vă produce moartea valorosului, iubitului şi neuitatului Dvs. Soţ.
Gândiţi-Vă însă că şi-a dat viaţa pentru apărarea Ţării, pentru apărarea căminului Său Drag, cuibuşor de fericiri, pentru apărarea celor ce i-au fost atât de dragi – Florinel – soldăţelu’ lui tăticu, cum obişnuia să-i spună, pentru mult iubita şi neîntrecuta Sa Soţie.
Şi-a dat viaţa pentru ţară şi Neam, intrând în rândul Sfinţilor Neamului, Eroilor. Eroii nu se plâng, Eroii se preamăresc.
Preamăriţi-Vă soţul mult Stimată Doamnă, mort fiziceşte în ziua de 22 noiembrie 1942, rămas pentru totdeauna Viu în Istoria Neamului Românesc.
Dumnezeu să Vă întărească pentru a putea suporta greutatea pe care soarta V-a hărăzit-o.
Ofiţerii, subofiţerii şi trupa din Compania Tren Bat.II se gândesc cu drag la multiubitul şi neuitatul lor comandant păstrându-I veşnică amintire.

Lt. Constantin Dumitra
Posted by Picasa
 
Posted by Picasa
Eroul Căpitan APOSTOL A. NICOLAE (27 iunie 1909 - 22 noiembrie 1942)

 
Posted by Picasa
 
Posted by Picasa