miercuri, 22 septembrie 2010

De ce nu joc la loto

Am observat că mulţi dintre noi ne încercăm norocul la diferite jocuri, cu speranţa într-un multaşteptat câştig. Este deja cunoscut şi faptul că, paradoxal, jocurile de noroc proliferează pe vreme de criză iar cel care cotizează cel mai mult, este omul obişnuit, adică cel sărac, el alegând să dea puţinii şi ultimii bani din buzunar pe medicamente, băutură şi pe câte un bilet la loto, nu neapărat în această ordine.
Deşi poate fi contestată, probabilitatea de câştig depinde strict de o formulă matematică. Socotind aşa băbeşte, pentru a ajunge la acoperirea celor 100% şanse de câştig, ar trebui să nu-mi scape nicio tragere săptămânală în următorii cincizeci de mii de ani!
Dar nu perioada mă îngrozeşte, ci nenorocul sau ghinionul care mă paşte.
Din optzeci şi nouă încoace, o singură votare mi-a scăpat. Ultima. În rest, am fost conştiincios şi mi-am exprimat dreptul prin a pune ştampila acolo unde am crezut că e cel mai bine. Şi culmea, niciodată nu s-a nimerit să câştige cel pe care l-am votat. Şi atunci stau eu şi socotesc, dacă niciodată nu am nimerit lozul câstigător, chiar şi atunci când existau 50% şanse, mai are rost să încerc la loto, unde ai o singură şansă la peste patrusprezece milioane şi jumătate de variante?

2 comentarii:

  1. Io nu joc fiindcă nu câştig.
    Se feresc banii de mine ca de dracu'.
    Pe urmă, mai sunt şi superstiţioasă. Am impresia că dacă bag un ban în buzunar dintr-un noroc, chiar dacă ăl de sus ar fi în principiu de acord, se pune pe treabă legea compensaţiei şi dau peste mine enşpe mii de belele, cât să observ că nu-mi ajung banii ăia de nicio culoare.

    Cu votările e altă poveste. Am scăpat una. Intenţionat. Mereu votam, mereu ieşea invers. La Constantinescu m-am gândit, ia sî nu mă duc, poate iese. A ieşit.
    Dar... fără urmări.

    RăspundețiȘtergere
  2. În "Culoarea banilor" Paul Newman zicea că un dolar câştigat te satisface de două ori mai mult decât unul muncit. Poate că aşa e, dar noi de unde să ştim dacă nu am câştigat niciodată?
    În privinţa votărilor, era doar aşa, o observaţie personală, care cred că se potriveşte la o jumătate din populaţia ţării. Poate, cine ştie, data viitoare om avea mai mult noroc.

    RăspundețiȘtergere

Oricine poate comenta, dar să ţină cont de ceea ce a spus Socrate:
"Vorbeşte ca să te cunosc".