Ninge a sihăstrie

 

Omătul a-necat cătunul.
E totul alb. Alb e şi fumul,
Albe-s cărările şi drumul...

Şi părul tău e tot zăpadă,
Ce trişti sunt prunii din livadă!
Ei câte ierni or să mai vadă!?!...

Stau singuri în singurătate,
Să treac-o zi, să vin-o noapte,
Şi-aşa s-apropie de moarte...

Iar când scrâşnesc sub bolta-albastră,
Jelind singurătatea noastră,
O stea se sparge de fereastră...

Ninge cu scame de poveste
La noi în păr, pe pruni, pe creste
Şi fulgii mari ne-aduc o veste
Din alte lumi,
De la strămoşii noştri buni:
Că ne-aşteaptă ani şi luni
La colţ de Rai, lângă aluni...

 

E totul alb. Albit e fumul,
Albit mesteacănul, bătrânul,
Albe-s cărările şi scrumul
Şi semne nu-s c-ar veni vr-unul
Din cei plecaţi s-arate drumul...

Vai, părul tău e de zăpadă.
E alb ca florile de zadă,
Ce trişti sunt prunii din livadă!
Ei câte ierni or să ne vadă?!?

Priveşte-n faţă pe cărare,
Cad fulgi cu semne de-ntrebare,
Parcă pluteşte-un corb în zare
Ori, dragă, numai mi se pare?!

Ion Dodu Bălan: Ninge cu semne de-ntrebare...

(Foto Ifim - La mănăstirea Sihăstria)