duminică, 13 februarie 2011

Povara din podul casei


Poteca dinspre ulicioară dădea în poarta de lemn, care era deschisă. Unchiul Vania nu a părut surprins să mă vadă. Cred că mă aştepta, luându-mă după cana cu vin şi cele două bucăţi de peşte sărat de pe masă.
- Bună ziua, unchiule!
- Bine ai venit, nepoate! Cam rar pe la noi... îmi spuse el cuprinzându-mă cu braţele lui vânjoase şi afundându-mi faţa în barba lui mare şi mătăsoasă. La cei aproape optzeci de ani ai săi, moşu' se ţinea bine, iar barba lui mare, plină de smocuri multicolore, era pentru nepoţi, deopotrivă, obiect de joacă şi subiect de glume.
- Unchiule, iar am uitat să-ţi aduc vopsea albă pentru barbă...
- Nu-i nimic nepoate, nu-i prima dată când uiţi de promisiunea făcută!
Posted by Picasa
 

Ne-am aşezat pe laviţă, sub umbrarul din papură împletită, la masa de lemn. Unchiul Vania s-a aplecat şi a luat dintr-un coş de nuiele de lângă masă, ceva împăturit într-un ştergar curat. Era o pâine mare, bine crescută şi rumenită, încă fierbinte, pare-se. Cu mâinile lui pricepute, care mi se păreau cândva mâini de uriaş, a frânt pâinea în două, jumătatea mai mare punând-o înaintea mea. În aer s-a răspândit un miros de pâine coaptă...
- Ai venit aseară, cu pasagerul? mă întrebă el.
- Da, cu pasageru'... i-am răspuns şi am început să mă simt ca odinioară când, copil fiind, veneam la el cu noaptea-n cap, pentru a mă furişa în cerdacul bărcii lui de pescar. Mă înveleam cu o pătură şi aşteptam cu sufletul la gură plecarea în baltă, la vârşele şi capcanele lui. De cele mai multe ori adormeam şi mă trezeam târziu, în legănatul bărcii, cu soarele strălucind pe cer, sub ploaia de stropi făcută de peştii prinşi în vintir.
Posted by Picasa
 

Deşi au trecut câţiva ani de la ultima mea vizită, totul părea aproape neschimbat. Doar acoperişul din stuf al casei părea mai îmbătrânit. La mijloc, grinda s-a lăsat sub apăsarea anilor şi a unei poveri nevăzute.
S-a lăsat o linişte nefirească. Stânjenit fiind de aceasta, l-am întrebat, aruncându-mi privirea spre acoperişul vechi:
- Unchiule, dar ce s-a întâmplat cu acoperişul, de ce s-a gârbovit aşa? Ce ai agăţat acolo...
- Promisiunile... îmi răspunse el aproape în şoaptă. Apoi, a continuat, cu vocea lui liniştită, ca apa Dunării:
- Ascultă-mă... când eram tânăr, nu plecam urechea la cei care făceau promisiuni. Îi ascultam, le primeam promisiunile, dar imediat le şi azvârleam în mijlocul Dunării, să se ducă pe apa sâmbetei. Acu' la bătrâneţe, parcă m-am prostit de tot. Am început să cred în promisiuni, mai ales în cele ale guvernanţilor. Le-am înghiţit, precum înghite crapul momeala. Ce nu reuşeam să înghit, le-am tot strâns şi aruncat în pod... Şi uite câte s-au adunat, de s-a lăsat grinda casei.
Posted by Picasa
 
Posted by Picasa
Foto: ifim

26 de comentarii:

  1. Text superb!
    Te-aş compara cu Sadoveanu, dacă n-aş simţi că te nedreptăţesc în felul ăsta. Subiectiv vorbind, fiindcă mie marele povestitor mi s-a părut mereu plicticos, iar tu eşti un mic povestitor care curge ca apa Dunării, mereu la fel, tot timpul alta...

    RăspundețiȘtergere
  2. Invizibile,
    a fost generat de textul lui Ifim.
    Ifim e unul care ne strică orice categoriseală. Un apevist, la Dunăre, cu nevastă frumoasă şi motan deosebit.
    Când colo, ce să vezi?
    Ifim e singur pe lumea scrisului, e, dincolo de nevastă şi motan, omul cu tastatura la el.
    Cum dracu' să nu reacţionezi şi să nu te umpli de bucurie?

    RăspundețiȘtergere
  3. Renata, dacă nu mi-ar fi plăcut aşa de mult muzica lui Wagner, dar mai ales, părerea lui Mark Twain despre aceasta, zău că ţi-aş fi trecut comentariul sub titlul de blog, în locul citatului actual. Te rog, nu te supăra pe "invizibil". Nu vezi că şi eu am aceeaşi părere?
    De vreo trei săptămâni mă chinuie o răceală zdravănă şi o tuse sănătoasă, de nici Baghi nu mă primeşte lângă el. În dimineaţa aceasta, simţindu-mă prigonit, mi-am amintit de unchiul Vania. Numele l-am ales dintr-o listă de 15 unchi! Acum, după cele două comentarii ale tale, parcă încep să mă simt mai bine.:)
    Şi mai ştiu că ştii că am simţul măsurii şi al realităţii.
    Oricum, îţi mulţumesc!

    RăspundețiȘtergere
  4. @Invizibilul:
    Ai dreptate! Frumos comentariul Renatei!
    Mai corect, frumoase comentariile Renatei, că-s două!:)

    RăspundețiȘtergere
  5. :) "jumătatea mai mare" :) - daca e "jumatate" ar trebui sa fie la fel cu cealalta, nu? Daca e mai mare, nu e "jumatate", e... "bucata" sa zicem :D Vezi cat de atent sunt la ce scrii?!

    Superba zona Deltei Dunarii... Extraordinari oamenii de acolo! N-ar trebui ingaduit sub nici o forma ca aceasta lume magnifica sa fie tulburata de prostia unora ca asa-zisii "guvernanti"!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. cred ca romania nu ar trebui tulburata de prostia guvernantilor....si as mai ave o parere poate ca e numai a mea:ce nu s-a reusit sa se faca armat 2000 de ani s- rezolvat cu o ciunga ,o cola .si cateva banci...trist si dureros in amintirea inaintasilor nostri

      Ștergere
  6. Fă-te bine, Ifim! Deşi, dacă suferi de gripa la modă în anul ăsta, o să se ţină de tine vreo 5 săptămâni. Zic, ca să nu te îngrijorezi.

    RăspundețiȘtergere
  7. @Vlad:
    Ai dreptate! Neatenţia mea s-a datorat probabil răcelii!:) Sigur că se poate rezolva foarte uşor, dar nu mă grăbesc să corectez.
    Mulţumesc pentru observaţie, dar şi pentru gândurile frumoase despre deltă şi oamenii ei!

    RăspundețiȘtergere
  8. @Renata:
    Sărut mâna! Drept să-ţi spun, dar să vin şi în ajutorul cercetării medicale, primele simptome le-am avut începând cu 20 ianuarie. Mă bucur nespus ştiind că au trecut mai bine de trei săptămâni de atunci. Deci, mi-ai alungat îngrijorarea!:)

    RăspundețiȘtergere
  9. 5 saptamani de gripa?! Brrr, asta e groaznic :( ! Asa am inceput si eu cu o "gripa" si dupa 4 luni am realizat ca e astm bronsic (cand era sa dau coltul)... De ce mi-era mai sila in viata asta (dupa Basescu), n-am scapat: cortizon! Tot e bine, ca pot sa dorm cu pisicii la cap in continuare :) Avem pisici in pat, avem valoare :D !

    Sper sa nu fie cazul si la voi de complicatii!

    Da, Delta Dunarii este MINUNATA, unul dintre miracolele Naturii care impun veneratie din primul moment, chiar si acelora mai putin sensibili la adevaratele minuni ale acestei lumi! Vocabularul uman este prea sarac pentru a reda sentimentele de profunda veneratie pe care le-am avut cand am fost in Delta. Daca li s-ar arata oamenilor adevarata magie a Naturii, poate ca nici nu ar mai fi vulnerabili la odioasa practica a creero unor valori false in scopul obtinerii veneratiei nemeritate - asa cum fac stapanii denaturati ai acestei societati. Natura niciodata nu a facut figura de sarlatan de balci prins cu musca pe caciula atunci cand i-au fost descoperite subtilitatile, ci adevarul a intarit veneratia si admiratia pe care o resimtim pe drept cuvant in fata frumusetilor si maretiei Ei.

    Sanatate si prosperitate :) !

    RăspundețiȘtergere
  10. Vlad:
    Şi eu sper să nu fie cazul de complicaţii. Mulţumesc pentru comentariul dedicat deltei.

    RăspundețiȘtergere
  11. Aproape că îmi vine să las totul şi să mă urnesc spre o deltă. Spre Deltă sau spre orice loc din lumea asta, unde aş putea să ignor tot ce se pune la cale pe planeta asta.

    Cât despre jumătate, eu aş zice că treburile se complică. Putem avea totdeauna jumătăţi inegale, ba aş zice că de cele mai multe ori jumătăţile numai egale nu sunt. Depinde cu ce le măsurăm.

    RăspundețiȘtergere
  12. @ElZap:
    Dacă vreodată te hotărăşti să te urneşti spre Delta Dunării, să ştii că aş putea fi un foarte bun ghid. Puţine locuri din deltă au rămas neumblate de mine. Ca orice pescar, ştiu să trag la rame şi să fac un borş de peşte ca la mama lui.
    Cât despre jumătate, îţi mulţumesc pentru că-mi ţii partea. Chiar şi soţia este jumătatea bărbatului.

    RăspundețiȘtergere
  13. Cum mai evolueaza raceala? Din experienta mea personala, aerul curat conteaza enorm (mai ales ca eu sunt alergic rau de tot, si cand se suprapune o inflamatie de orice natura - TEROARE!) . Cand aveam 17ani am fost in Irlanda de Nord; timp de 2 luni nu mi-a curs nasul nici macar o data, dormeam 12h/zi neintors, am crescut in forta cam 20% fara sa fac absolut nimic, am scazut in tesut adipos cam 15%, etc - si stateam dezbracat la 6'C, ma balaceam in mare, samd. Nici o grija, ca aici: aoleu, sa ma imbrac nu-stiu-cum, ca racesc, ca "ma trage curentul", etc. Eh, cum am revenit in Carpathian Garden (Ploiesti), - puf! gripa, raceala, alergie, insomnie, chin...

    "Puţine locuri din deltă au rămas neumblate de mine.": Uau! Delta e IMENSA! Nu imi imaginam ca ar putea fi oameni care sa o fi explorat pe toata; eventual naturalisti/pasionati de expeditii... Este aproape ca o excursie in Amazon - sau cel putin asa mi s-a parut mie. Pe la 19 ani (adica acum 1 deceniu) am fost acolo, si m-am cam ratacit de cateva ori... adica, am plecat dimineata si cand mi-a venit ideea sa ma intorc, se facuse noapte. M-am invartit eu, m-am sucit , dar nefiind invatat cu orientarea in natura normal ca am dormit in barca :) Se speriasera aia de la care luasem barca, credeau ca m-am inecat :) Oricum, este MINUNAT sa traiesti in asemenea locuri (pana si cu tantarii ma pot obisnui), doar asa pot sa fiu eu insumi...

    RăspundețiȘtergere
  14. @Vlad:
    Îţi mulţumesc pentru întrebare/grijă/interes. Eu şi Baghi te considerăm deja prietenul nostru. Bineînţeles că şi prietenii tăi, dacă vor ei, sunt şi ai noştri. Încă nu mi-a trecut de tot, dar deja mă simt mult mai bine. Era şi cazul, se împlineşte ce-a de-a cincea săptămână.
    Pe la 12-14 ani eram un fel de Mowgli al Deltei.
    Şi au mai urmat câteva veri din adolescenţă şi tinereţe. Poate că voi mai povesti câte o întâmplare. În luna vara anului 1977, vacanţa mare mi-am petrecut-o în satul natal. Aveam 18 ani, dar păream mult mai mic, mai copil. În luna iulie din acel an, am prins (pescuit)...broaşte.
    Câte crezi? Peste 1500 de kg (da, peste o tonă şi jumătate, într-o singură lună!) Pentru ce le-am prins? Pentru bani! Nu intru în amănunte, dar am pescuit legal, cu permis de la intreprinderea piscicolă, toate (broaştele!) fiind predate la cherhana, vii! Un kg. de broaşte costa 4,25 lei, în timp ce un kg. de peşte costa cam un leu. La un kg intrau în medie 17-20 broaşte. Încă nici nu am început adevăratele povestiri...

    RăspundețiȘtergere
  15. :D Ma bucur ca scapi de gripa :D !

    Cum prindeai broastele?! Cu mot d-ala rosu', sau cum :) ? Si ce faceau aia cu broastele, ca in Romania nu prea sunt apreciate... presupun ca le exportau.

    Eu la 18 ani paream de 30... Si acum, la 30, cica par de 26 (cand sunt ras) :D

    Pupici pentru Baghi :) !

    RăspundețiȘtergere
  16. @Vlad:
    Mulţumesc! Şi Baghi îţi transmite miaupupici!
    Sunt mai multe metode de a prinde broaştele, dar cea mai eficientă şi distractivă este cea cu moţ d-ăla roşu sau de altă culoare.
    Broaştele erau semipreparate şi exportate, în Italia, de preferinţă. Aşa e, pe atunci "puii de baltă" nu erau apreciaţi în România.
    Toate cele bune!

    RăspundețiȘtergere
  17. pentru ca e iarna, o poveste cu soare si miros de paine coapta in casa...ce poate fi mai frumos?
    poate o amintire din copilarie cu o barca iesita la pescuit...cu tot cu nepotul adormit :)

    RăspundețiȘtergere
  18. Bun venit, pandhora!
    Mă bucur nespus când sunt vizitat de cei care întotdeauna aleg frumuseţea!

    RăspundețiȘtergere
  19. „Știu „Delta , din lecturi și din auzite.
    Am auzit povești despre oamenii ei, unele mai interesante decât altele.
    Povestea ta are ceva special- casa și omul îmbătrânesc laolaltă, fabulos!O lume care își aparține!
    Mi-a plăcut mult textul!
    Și încă ceva- am o mare părere de rău că n-am cunoscut Delta chiar la fața locului. Sigur aș fi dat ochii cu unchiul tău!

    RăspundețiȘtergere
  20. @INCERTITUDINI:
    Gina, îţi mulţumesc pentru cuvintele frumoase.
    Este prea târziu ca să mai dai ochii cu unchiul meu pe lumea asta, dar ca să vezi Delta sau s-o cunoşti la faţa locului, nu cred că este târziu.

    RăspundețiȘtergere
  21. El este unchiul tau? Vad eu bine sau avea ochi albastri?! Pare genul de om de care te-ai bucura din tot sufletul sa iti fie prieten, si pe care n-ai vrea in nici un caz sa-l superi :)

    RăspundețiȘtergere
  22. @Vlad:
    Sigur că avea ochii albaştri! L-ai caracterizat foarte bine!

    RăspundețiȘtergere
  23. Gheorghiu Smaranda Mihaela27 martie 2015, 23:51

    Mi-a placut povestea cu broscutele. Pentru ce au facut promisiunile din casa unchiului Vanea primiti nota 10. Este actuala si azi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc frumos, pentru apreciere.
      Au trecut iată, deja ani, şi eu am rămas tot cu povara din podul casei.

      Ștergere

Oricine poate comenta, dar să ţină cont de ceea ce a spus Socrate:
"Vorbeşte ca să te cunosc".