joi, 23 august 2012

Scrisoare



               Astăzi se împlinesc doi ani de când mi-am făcut acest blog. Pot vorbi aşadar despre o mică aniversare, dar cam tristă şi fără confeti. "Încerc şi eu să descopăr tainele şi să mă deprind cu tastatura unui calculator. Încă nu prea ştiu ce înseamnă să-ţi faci blog. Nu mi-e prea clar motivul şi nici nu pot anticipa urmările. Dar simt că am ajuns la vârsta şi în situaţia în care nu mai pot admite falsificarea propriilor mele gânduri. Voi încerca să nu mă fac de râs, dar mai ales, să le fiu de folos şi să-i bucur pe prietenii mei actuali şi viitori. "Propria siguranţă nu depinde de cât ai, ci de cât poţi realiza, neavând" este legea care mă inspiră şi mă dirijează în viaţă". Asta scriam eu exact în urmă cu doi ani.
Lucrurile aproape că nu s-au schimbat deloc. Lipsurile au rămas aceleaşi, necazurile nu au dispărut (au apărut altele, slavă Domnului), nu numai că nu am mulţumit pe cineva, dar mă simt eu din ce în ce mai nemulţumit, calculatorul merge din ce în ce mai greu, iar eu am mai adăugat doi ani la vârstă. Şi câţiva prieteni virtuali. Oricum, e mult mai bine decât nimic.
              Sunt multe de spus, dar în general, încerc să evit asta. Când nu am vreo poză frumoasă sau vreun motiv serios de a atrage atenţia cu ceva original, mai postez câte ceva ce mie mi-a atras atenţia. Astăzi am citit pe Facebook scrisoarea de mai jos. Este o scrisoare de protest a unui elev nemulţumit de bacalaureatul din 2011, dar situaţia pe care o reclamă este valabilă şi acum, în 2012. În general, nu e frumos să citeşti scrisorile care nu ţi se adresează, dar aceasta merită a fi citită!

Citeşte
                                                          scrisoarea de
                                                          protest a unui
                                                          tânăr care a
                                                          dat Bac ul
                                                          social

,,Generaţia rataţilor! Generaţia etnobotaniştilor! Generaţia idioţilor! Generaţia Facebook!
Aşa ne cataloghează mass-media şi opinia publică din întreaga ţară, în zilele acestea, pe toţi care am dat Bacalaureatul. Eu le spun doar atât – RUŞINE ! Ruşine tuturor !
Ruşine pentru că aţi ajuns să daţi vina pe o generaţie crescută de voi, arătată cu degetul acum, tot de către voi!
Ruşine sistemului care ne-a crescut! Ruşine modelelor, care ne sunt promovate de mai bine de 20 de ani încoace! Ruşine nouă, vouă, profesorilor, elevilor, politicienilor, mass-mediei, ROMÂNIEI!
Am ajuns după 20 de ani de şpagă, de modele gen Becali, Tălmăcean şi Bianca Drăguşanu, de învăţământ greşit manageriat, de legi făcute greşit, să profite cei puternici, de facultăţi pe pile şi pe bani, din care au ieşit generaţii întregi de dascăli, care ne-au educat pe noi, cei idioţi şi fraieri, cei care ne aflam acum în aceeaşi oală, indiferent dacă ne-am luat sau nu BAC-ul! 
Am ajuns la limită!
Nu mai suportam! Refuzam sa credem că suntem o generaţie pierdută!
Suntem de fapt prima generaţie, care va fi sacrificată cu folos, şi asta deoarece ne-am saturat de ceea ce se întâmplă în ţara aceasta!
Totul trebuie să înceteze! Pentru aceasta vom ieşi în strada şi vom cere dreptate!
Cerem ajutorul oamenilor corecţi, ajutorul moral de care avem nevoie pentru a progresa!
Toată lumea este acum şocată de rezultatul Bacalaureatului şi implicit de învăţământul românesc.
Ohh, dar ce surpriză!! Cât e de neaşteptat! Ce şoc! INCREDIBIL! SENZAŢIONAL!
Adică, dintre aceşti copii care, din '99  si până acum, li s-a schimbat programa de ,, n'şpe '' ori, care au intrat la Liceu, să dea Bacalaureat la  geografie şi s-au trezit în clasa a XII-a, că dau la fizică, aceşti copii, care au văzut zi de zi la televizor, cum este încurajată prostia şi incultura, de ,,băieţii'' cu bani făcuţi fraudulos, înconjuraţi de curve semi-îmbrăcate, în direct la televizor, aceşti copii bătuţi de soartă, fiindcă s-au născut, într-o ţară ca aceasta, o ţară în care e mai important, ce chiloţi are Crudu, decât rezultatele sportive şi intelectuale ale ţării, aceşti copii, care nu au devenit nişte... ,, genii eminesciene '' ???  Serios ??? Aceşti copii, care nu au intelect, nici măcar cât ... Einstein??? DOAMNE! CE NERUŞINARE!
Măi nemernicilor, etnobotaniştilor!!! Cum puteţi măi, gunoaielor, mai loazelor, să nu învăţaţi şi să nu intraţi fără pile şi copiat la Facultăţi, când aveţi atâtea modele demne de urmat???
CUM E POSIBIL O ASEMENEA DEPRAVARE ?
Adică mai bine staţi pe Facebook si pe Messenger, decât să urmăriţi modelele oferite la T.V.???
Adevărul e că de 20 de ani ne aşteptam să iasă nişte flori de nufăr, în locuri în care nu am aruncat nici măcar seminţe de urzica! Aceasta e realitatea!
Va uimeşte promovabilitatea de la BAC?
Dar de aceea de la Titularizări, de ce nu ziceţi nimic? Ei nu-s loaze, etnobotanisti?
E posibil sa iei 1,20 la Titularizare şi să te mai consideri ,,profesor''?
E posibil sa iei Diploma frauduloasa la ,,Spiru Haret"... şi să educi apoi generaţii întregi ?
Ştiaţi ca 25% din toţi profesorii actuali au studiile făcute la ,,Spiru Haret''?
Sau asta nu e important pentru voi?
Ştiaţi că suntem pe penultimul loc din Europa şi la egalitate cu Congo, la nivelul învăţământului ?
Şi aceasta nu de acum, de un an-doi,... ci de aproape două decenii!!!
Aşadar, de ce va miraţi? De ce sunteţi indignaţi?
Aaaa… aveaţi impresia că dacă le oferiţi părinţilor şi bunicilor noştri, spectacole T.V. ieftine şi barbare, adevărate sugative de ,,rating'', sau dacă le cumpăraţi votul şi îi minţiţi în campanii electorale, deşănţate, noi odraslele lor, o sa fim dintr-o dată ,,altfel'' ?
Ei bine, suntem ,,altfel'', dar nu aşa cum credeţi voi! Suntem diferiţi !
Suntem diferiţi prin faptul că ştim să spunem:
GATA! Gata cu adevăratele ,,gunoaie'' din ţara asta! Nu vă mai merge! Noi avem onoare şi demnitate, nu mai suntem nişte slugi în faţa voastră, iar dacă nu vom reuşi să vă schimbam, vom pleca din ţară şi atunci sa rămâneţi voi, să vă plângeţi de milă! Noi,  aceasta generaţie a etnobotanistilor, cum ne spuneţi voi, o să vă arătam că avem mai mult curaj decât toate generaţiile voastre de comunişti,... la un loc!
Noi reprezentam adevărata forţă, deoarece noi suntem VIITORUL, iar voi sunteţi doar nişte amărâţi, care veţi muri şi veţi fi uitaţi de istorie!
Voi aţi fost PERIOADA NEAGRĂ din istoria acestei ţări şi aşa veţi fi ţinuţi minte, iar noi, noi suntem PRIMII! PRIMII care se revolta împotriva voastră !"
                                                                              


6 comentarii:

  1. Impresionantă scrisoare!
    Senzaţia mea e că n-a fost scrisă de un adolescent. Dacă mă înşel, păcatul meu să fie.
    Discursul unui copil e, de regulă, străbătut de o singură idee. Ăsta e foarte stufos. Lipsa de consecvenţă din final chiar nu pare opera unui adolescent. Ori noi, bătrânii, nişte amărâţi, vom fi uitaţi de istorie, ori vom fi ţinuţi minte drept perioada neagră?...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu te contrazic, pentru că și eu gândesc la fel. Știi ce mă derutează și mă face să plutesc într-o stranie confuzie? De ce atribuim înțelepciunea bătrâneții, când realitatea din jur ne demonstrează că, pe zi ce trece, noi bătrânii, suntem mai mulți și mai tâmpiți!:)

      Ștergere
  2. Mulţi, ca mulţi! Da' de ce tâmpiţi?
    Aşa zice generaţia cu creastă? Mă refer la tunsoare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Înainte de a-ţi răspunde la întrebari-provocări, m-am consultat cu Baghi (pe căldura asta, el m-a privilegiat să mă bage în seamă, şi atât!) dar şi cu Nono, adică, parte adversă care, la fel, pe căldura asta etc. Da' n-o mai trece şi ea căldura, ş-o rămânea doar cei cu ura, ia şi ţie, Baghi/Nono un cârnat, ia şi ţie trofi un rahat! Aşa se va întâmpla.
      În altă ordine de idei lasă tunsoarea, ne vezi pe noi, Baghi şi Ifim cu creastă? Pe Nono? Creasta ta o vezi?

      Ștergere
  3. Your mode of describing the whole thing in this paragraph is actually fastidious,
    all be able to simply be aware of it, Thanks a lot.



    my web blog ... Juegos Online

    RăspundețiȘtergere
  4. I really like your blog.. very nice colors & theme. Did you make
    this website yourself or did you hire someone to do it
    for you? Plz answer back as I'm looking to create my own blog and would like to know where u got this from. kudos

    Also visit my web site - jocuri online cu masini

    RăspundețiȘtergere

Oricine poate comenta, dar să ţină cont de ceea ce a spus Socrate:
"Vorbeşte ca să te cunosc".