Astăzi, de Ziua Mea, când aş fi împlinit 94 de primăveri, rectific, 94 de ierni, situaţia s-a dat pe brazdă. Abia acum vedeţi că sunteţi neputicioşi în faţa urgiilor naturii, aşa cum eraţi neputincioşi în faţa mea când eram la cârmă, sau în faţa celor aflaţi acum la putere (sau invers, treaba asta cu cârma şi puterea, poate fi subiect filosofic).
Am fost un biet copil de la ţară, am avut părinţi credincioşi, prieteni şi rude cu frică de Dumnezeu. Din întâmplare, după unele experienţe comune pentru acea perioadă, (dar controversate în ultima vreme), am ajuns Primul Preşedinte al României.
Nu vreau să înspăimânt pe nimeni, dar funcţia aceasta, de Preşedinte al României (mă refer la toţi cei care s-au perindat la putere şi la cei care mai au de gând s-o facă) este foarte periculoasă.
Din acest punct de vedere, al periculozităţii şi consecinţelor, funcţia de şef al statului român, cred c-ar fi trebuit să fie nominalizată în Cartea Recordurilor. (Dacă nu este, înseamnă că vreo ţară africană ne-a luat-o înainte, Doamne fereşte şi păzeşte!)
Nu-s istoric (cu toţii ştiţi c-am fost cizmar), dar din cunoştinţele mele, mi-aduc aminte de Vlad Ţepeş, despre care nu se cunoaşte unde-i sunt osemintele, de Mihai Viteazu care n-a sfârşit-o întreg, Constantin Brâncoveanu, cu ai săi fii, Alexandru Ioan Cuza, exilat, Mihai Antonescu - executat prin împuşcare, Gheorghe Gheorghiu-Dej, predecesorul meu, mai mult ca sigur, iradiat...
Următorul, după Dej, adică eu, Niculae, ştiţi cum am sfârşit-o, într-o geroasă zi de 25 decembrie 1989, împreună cu a mea consoartă.
Probabil că, în anii anteriori, de 26 ianuarie, de ziua mea, când veneaţi să-mi uraţi, îmbrăcaţi de sărbătoare, La Mulţi Ani şi toate cele bune, eu chiar credeam că e "pe bune".
Aşadar, "tutulol celol" care v-aţi gândit la mine de ziua mea, vă adresez şi eu,
cel mai cordial "La mulţi ani!"
Alegeţi ceva care să nu se asemene sau să nu aibă nicio legătură cu ceea ce v-am spus mai sus, dar are legătură cu ceea ce-aş fi vrut să fie:
Alegeţi România!
Alegeţi Libertatea!
Alegeţi Democraţia!
Alegeţi Schimbarea!
Alegeţi Bunul simţ!
Alegeţi Viaţa!
Alegeţi Dragostea!
Ifim
Dacă și defunctul alege dragostea, nouă ce ne mai rămâne??
RăspundețiȘtergereO zi bună, Ifim! ( nu te-am mai „văzut de ceva timp..)
Gina, ne rămâne iubirea, care este suficientă în inimile celor care văd viaţa ca pe-o bucurie şi nu ca pe-o povară sau necaz.
RăspundețiȘtergereAi dreptate, de ceva timp nu prea mai am timp, iar cel mai supărat pe mine este Baghi, care în ultima vreme a fost total neglijat. Sper să mă revanşez cât de curând, atât faţă de el cât şi faţă de prietenii din blogosferă. Toate cele bune şi mulţumesc pentru vizită!