Puţini sunt cei care ştiu că în fiecare an, la 31 mai se aniversează "Ziua Rezervistului Militar".
Această zi a fost instituită prin Hotărârea Guvernului României nr.467/12.05.2010, ca o expresie a respectului de care trebuie să se bucure cei care au muncit într-o instituţie prestigioasă, aşa cum este Armata României şi ca o apreciere a autorităţilor societăţii române faţă de rezerviştii care şi-au servit cu devotament şi onoare ţara.
Din păcate, această expresie a respectului şi aprecierii aceloraşi autorităţi ale societăţii române faţă de aceşti rezervişti, a fost terfelită peste numai câteva luni, prin adoptarea Legii nr.119/2010, lege care a produs haos în viaţa rezerviştilor, care sunt evident, pensionari militari. Iar haosul acesta s-a concretizat prin trecerea în nefiinţă, în decurs de numai doi ani, a peste zece mii de pensionari militari!
Statutul de rezervist militar ar trebui să fie onorant, dar din păcate, datorită unor politicieni care habar nu au ce a însemnat şi ce înseamnă viaţa militară, astăzi cadrele militare în rezervă sunt privite de foarte mulţi oameni cu suspiciune sau chiar cu dispreţ!
Rezerviştii proveniţi din Ministerul Apărării Naţionale sunt reuniţi, la nivel naţional, în Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere, care este continuatoarea nobilelor tradiţii ale structurilor asociative ale cadrelor militare în rezervă şi în retragere atestate legal din 1925, iar deviza asociaţiei este: ,,PATRIE, ONOARE,,DEMNITATE’’.
În spiritul acestei devize, dar şi al jurământului militar care a fost şi rămâne crezul nostru, noi, rezerviştii militari, trebuie să contribuim, alături de forţele patriotice şi oamenii responsabili din societatea românească la redresarea situaţiei din ţară, la o igienizare morală a societăţii, precum şi la apărarea drepturilor şi libertăţilor tuturor cetăţenilor patriei noastre, România!
Data "Zilei Rezervistului Militar" este foarte uşor de reţinut.
Precede "Ziua Copilului"!

Imaginile sunt de la adunarea omagială a
Filialei Judeţene DÂMBOVIŢA "Col. Băltăreţu Dumitru",
desfăşurată astăzi, 31 mai 2013 la Cercul militar din Târgovişte.
foto tROfi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Oricine poate comenta, dar să ţină cont de ceea ce a spus Socrate:
"Vorbeşte ca să te cunosc".