duminică, 5 mai 2013

Campionatul Mondial de Snooker ¤¤¤2013¤¤¤ - Finala

Aşadar, finala din acest an a Campionatului Mondial de Snooker se va disputa astăzi şi mâine (duminică-5 şi luni-6 mai 2013) între jucătorii englezi Ronnie O'Sullivan şi Barry Hawkins.
Primele două sesiuni sunt programate astăzi, orele 16 şi 21, meciul urmând a fi reluat mâine de la 16:30 şi continuat cu sesiunea decisivă, dacă va fi cazul, de la ora 21.



Dacă mă întrebaţi ce treabă am eu cu acest eveniment, vă spun că nu am niciuna, dar îmi place, atunci când mă uit la televizor, să urmăresc acest joc, snooker, decât să mă uit la alte emisiuni, dintre care majoritatea, în comparaţie cu acesta, sunt nişte porcării.
Iar ca pricepere şi iscusinţă, cred că aş fi capabil să dau prima lovitură, iar aceasta să fie reuşită, după mai multe încercări, evident, sau să comit un fault mult mai spectaculos, sau cel puţin, mai penibil, faţă de cele care se pot vedea, e drept, destul de rar.
Pe de altă parte, postarea mea de acum două săptămâni despre acest subiect a avut mai multe vizualizări decât toate postările mele de la începutul anului. 
Dacă ar fi să pariez pe unul din cei doi finalişti, l-aş alege, desigur, pe Ronnie O'Sullivan. Şi asta nu pentru că e cel mai bun jucător din toate timpurile, după Stephen Hendry-Scoţia, ci pentru că a mărturisit, aşa, cum pare şi un pic trăsnit, înaintea acestui campionat, faptul că vine nu pentru că i-ar plăcea nespus de mult acest sport, ci pentru că are nevoie de bani.
Iar în această categorie, a acelora care au nevoie de bani, mă regăsesc şi eu.


Cât despre spectacol, ce să mai vorbim. Aţi văzut evoluţia arbitrului Michaela Tabb din semifinala dintre Ronnie O'Sullivan şi Judd Trump? Nu-i nimic, o puteţi vedea în reluare!
Nu ştiu cine va arbitra marea finală care începe peste mai puţin de două ore.
Probabil că o va arbitra tipul acela care seamănă cu James Bond, sau şi mai mult, cu Dan Spătaru.
Mi-ar fi plăcut totuşi, s-o arbitreze tot Michaela, iar cei doi jucători să se concentreze mai ales asupra bilei albastre, pentru ca aceasta să fie repoziţionată de cât mai multe ori. 
Finala Campionatului Mondial de Snooker va putea fi urmărită la Eurosport şi pe internet, la adresa www.eurosportplayer.ro, începând de astăzi (duminică, 5 mai 2013), de la ora 18:30.


Un comentariu:

  1. If you are going for most excellent contents like
    I do, simply pay a visit this website daily because it provides
    feature contents, thanks

    Here is my web-site :: Converse Pas Cher

    RăspundețiȘtergere

Oricine poate comenta, dar să ţină cont de ceea ce a spus Socrate:
"Vorbeşte ca să te cunosc".