Omagiu generalului

Scris de Hari

Omagiu generalului

În aceste rânduri, îl omagiez pe generalul Mihail Popescu, cel născut în 1948 și trecut în eternitate în 20 iunie 2013. Din toate cele ce pot fi spuse despre acest general, dispărut dintre noi nedrept de timpuriu, am să mă opresc asupra unui singur lucru, ce îl face primul și unul dintre foarte puținii șefi ai apărării, cum sunt numiți, generic, capii militari ai forțelor armate, în statele membre ale Alianței trans-atlantice.

Generalul Mihail Popescu a fost primul șef al apărării României care a făcut parte din Comitetul Militar NATO, în momentul în care Țara noastră a devenit membru cu drepturi depline al Alianței. Mai mult și chiar mai important, domnia sa a fost și primul general român pregătit din timp pentru funcția de șef al Statului Major General, care i-a dat dreptul să ocupe scaunul național la masa rotundă a aliaților.

Cu trei ani înainte de a fi numit pe funcția de șef al Armatei României și cu șapte ani înainte de a deveni primul șef al apărării României în Comitetul Militar NATO, generalul Popescu a acceptat misiunea deosebit de importantă de a se pregăti pentru a putea îndeplini funcțiile acestea.

În 1997, când se întâmpla acest lucru, devenise nu numai firesc, dar și imperios necesar ca Armata să fie condusă de comandanți ajunși în frunte pe merit. Iar meritele nu erau legate numai de calitățile morale și profesionale, ci și de apartenența la cea mai puternică alianță militară la care poate aspira un stat european. De aceea, generalul Mihail Popescu, care avea deja confirmate calități de ofițer și comandant, și-a însușit limba engleză ca limbă profesională și a urmat cursurile Colegiului de Apărare NATO. Tot în același an, a fost numit șeful Statului Major al Forțelor Terestre, una dintre cele patru funcții din România ce îl făceau eligibil pentru funcția de șef al Statului Major General.

Uitându-mă la imaginea ultimei gărzi la catafalcul generalului Mihail Popescu, văd acolo cinci foști șefi ai apărării României și pe cel actual. Ar mai fi trebuit să fie acolo și generalul Dumitru Cioflină, dar nu a putut veni, fiind reținut, la propriu. Trei dintre ei au pregătit intrarea României în NATO, nu ca pe o capitulare în fața fostului inamic anti-sovietic, ci ca pe o misiune strategică de importanță deosebită pentru poporul și Țara lor, prin care România a fost așezată într-un loc binemeritat, altăuri de popoarele și țările euro-atlantice. Ceilalți trei din imagine i-au urmat generalului Mihail Popescu, omul care a consfințit intrarea Armatei României în Alianța Nord-Atlantică. Ei ar fi trebuit să confirme și să consolideze poziția României de aliat militar, preluată de la generalul la căpătâiul căruia fac ei acum de gardă.

Din păcate, generalul Mihail Popescu a fost și penultimul șef al apărării României pregătit din timp pentru această funcție și pentru funcția de membru al Comitetului Militar al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord – NATO. Numai domnia sa ar fi putut, iar acum nu mai poate să spună cât a suferit văzând cum, în Regimul Băsescu, șefii Statului Major General au ajuns oameni puși acolo pe cu totul alte criterii decât cele profesionale, ca să nu mai vorbim de faptul că ei nu au avut și nu au habar de ceea ce înseamnă să stai pe scaunul României în Consiliul Militar al NATO.