Ştiaţi că,
în săptămâna pe care o încheiem, s-au împlinit 420 de ani de la urcarea pe tronul Ţării Româneşti a lui MIHAI VITEAZUL?
Vă spun sincer că nici eu nu ştiam, dar aseară, trecând prin Piaţa Tricolorului din centrul municipiului Târgovişte, am aflat!
Şi nu numai atât, dar am asistat şi la un spectacol extraordinar, susţinut de mai mari sau mai mici artişti români (când spun mici, mă refer la vârstă), dar toţi deosebiţi, vrednici ambasadori şi voievozi ai neegalatului cântec popular românesc. Aseară, la aniversarea a 420 de ani de la urcarea pe tronul Ţării Româneşti a marelui voievod şi domn, Mihai Viteazul, în Piaţa Tricolorului din Târgovişte s-a cântat, s-a jucat şi s-a simţit româneşte.
M-am simţit norocos că am trecut prin acel loc şi bucuros că, în ciuda faptului că m-am născut lipovean, sunt român şi simt româneşte.
în săptămâna pe care o încheiem, s-au împlinit 420 de ani de la urcarea pe tronul Ţării Româneşti a lui MIHAI VITEAZUL?
Vă spun sincer că nici eu nu ştiam, dar aseară, trecând prin Piaţa Tricolorului din centrul municipiului Târgovişte, am aflat!
Şi nu numai atât, dar am asistat şi la un spectacol extraordinar, susţinut de mai mari sau mai mici artişti români (când spun mici, mă refer la vârstă), dar toţi deosebiţi, vrednici ambasadori şi voievozi ai neegalatului cântec popular românesc. Aseară, la aniversarea a 420 de ani de la urcarea pe tronul Ţării Româneşti a marelui voievod şi domn, Mihai Viteazul, în Piaţa Tricolorului din Târgovişte s-a cântat, s-a jucat şi s-a simţit româneşte.
M-am simţit norocos că am trecut prin acel loc şi bucuros că, în ciuda faptului că m-am născut lipovean, sunt român şi simt româneşte.
foto ifim
RăspundețiȘtergereMihai Viteazul şi Turcii,
de George Topârceanu
Ostile păgîne pasă la hotare.
Mihai-Vodă sade la o masă mare.
Căpitanii-n juru-i beau, se veselesc,
Cînd deodată-n sală intră-un sol turcesc.
- Padisahul nostru m-a trimis la tine
Să-i plătesti tributul ce i se cuvine!...
Mihai-Vodă tace. Oaspeti, mare-mic,
Cu onor din teacă spedele-si ridic.
Luna varsă raze dulci si auroase,
Căpitanii-si scutur coamele pletoase.
Iat-acum se scoală Doamna-i tinerică
Rumenă, suavă ca o zambilică.
Sub hlamidă-i salta rotungioru-i sîn,
Crini si garofite pe-al ei chip se-ngîn,
Părul pe-a ei frunte joaca gratios,
Ochii cu tristete cat-acum în jos:
- Unde este timpul cel de altădată
Cînd Mihai Viteazul stia să se bată?
Cela ce-n primejdii stă si se gîndeste
Inamicii tării jugu-i pregăteste.
Pentru tron, mărire, dulcea-i sotioară
Gata-i să se ducă si-n locu-i să moară!
Doamne, tu ai dreptul s-o abandonezi,
Dar nu ai pe-acela plîngînd ca s-o vezi.
Du-te, mori in luptă, dulcele meu mire,
Că de nu esti vrednic, plec la mănăstire!
Atunci Mihai-Vodă se scoală deodată
Si spre sol întoarce fata-i gîndurată:
- Mergi si spune celui care te-a trimis
Că Mihai Viteazul ochii n-a închis.
Au voiesti pe tară biruri noi a pune?
Au vrei să iau pielea de pe Natiune?...
Padisahul vostru, fără de-ncongior
Vrea să nimicească p-acest brav popor.
Dar mai bine piară dacă i-a fost dat,
Decît cu rusine, mic si atîrnat!
Si zicînd aceasta, ia o bardă-n mînă,
Iute strînge-n juru-i armia română
Si cu ea de-a valma, făr' să zăbovească,
Sfarmă si respinge armia turcească.
Chiar si Sinan-Pasa, plin de umilinti,
A căzut în apă si-a pierdut doi dinti.
Iar Mihai Viteazul, după două ceasuri,
Naltă-o mănăstire si trei parastasuri!
Mulţumesc pentru vizită şi pentru acest minunat cadou, cât se poate de potrivit şi nimerit!
Ștergere