Camarazi trişti. Poate puţin spus. Dar aşa m-am simţit atunci când am văzut acest monument, în centrul Kievului. Chiar am întrebat, cine şi pentru ce a pus ţigări lângă bocancii celui mai trist, dintre cei plecaţi să lupte pentru o cauză neştiută şi neînţeleasă. Probabil că ar fi trebuit să întreb de ce sunt trişti, sau pentru ce au luptat. Aşa mi-am adus aminte şi de prietenii mei, foşti subordonaţi, care acum sunt în Afganistan. Singurele lor alinări sunt câteva cântece din ţară. Sub fotografii, postez două melodii, care le alină dorul de cei dragi. Să vă întoarceţi cu bine şi sănătoşi acasă, dragii mei camarazi!
Cum pentru ce? Au luptat pentru litiu.
RăspundețiȘtergereE adevarat ca nu+i pentru cine se potriveste.
uff...sa lupti pentru ca asta iti cere uniforma si uneori sa si mori pentru asta...datorie...trist cuvant...
RăspundețiȘtergeremeseria armelor e una greu de facut pentru ca nu intotdeauna aduce doar bani...
@ElZap:
RăspundețiȘtergereLitiu?! Doar pentru asta se luptă? Toţi cei care au trecut pe-acolo au vorbit doar despre opium şi praf. Într-un fel, mă bucur că mai există praf şi la ei, la fel ca la noi! Că noi nu putem să scăpăm de el!:)
@pandhora:
RăspundețiȘtergereAşa este. Îţi dau dreptate. Nu pot comenta mai mult, căci haina militară încă mi-e lipită de piele...:)
am simtit asta...am simtit asta ca pe un plus :)
RăspundețiȘtergereEi au totusi un monument, deci o picatura de respect pentru faptele lor. Dar fostii tai camarazi gasesec o farama din acest respect?
RăspundețiȘtergere@pandhora:
RăspundețiȘtergereŞtiu, şi-ţi mulţumesc!
@ciobănaşul:
RăspundețiȘtergereDa, au un monument. Este o fărâmă de respect pentru cei care nu s-au mai întors şi pentru familiile lor, care le pot citi numele, pe plăcile de marmură ce compun monumentul. Nu cred că este cineva dornic să-şi afle numele pe o astfel de placă de monument. La câţi români nu s-au mai întors, cred că cineva se gândeşte la asta. Cel mai bine ar fi să se întoarcă, sănătoşi acasă, cu toţii. Şi cât mai curând.