duminică, 31 octombrie 2010

Ancheta

Îmi spuneam în gând, trebuie să fiu tare, să fiu atent, să nu uit nicio clipă regula de aur: "ochii deschişi, urechile ciulite şi gura închisă"! Mai ciocănii odată, de data asta, în tocul uşii. Ascultai cu atenţie... iarăşi, nimic! Pentru ce m-or fi chemat oare? Eram în aplicaţie, în poligon, astăzi aveam ultimul antrenament iar mâine, adevăratul examen: tragerile de luptă! Treburile mergeau bine, băieţii mă ascultau, nimeni nu se îndoia că şi de data aceasta vom fi cei mai buni! Numai să nu păţim ceva cu tehnica asta a noastră, care te poate lăsa exact atunci când ţi-e lumea mai dragă, vorba vine, mai bine-zis, atunci când nu te aștepți!
N-o fi nimeni în încăpere, iar eu stau ca un tâmpit în faţa unei uşi, m-a săgetat un alt gând. Şi mai bătui odată în uşă, de data aceasta cu pumnul.
- Intrăăă! auzii cuvântul magic. Da' greu te mai mişti! Te cam laşi aşteptat, locotenente...
- Vă rog să mă scuzaţi, mi s-a părut că vorbeaţi la telefon... încercai eu un fel de scuză, nepotrivită dealtfel, căci în încăpere nu era telefon.
- Hai las-o, mi-o tăie colonelul Cherciu, "spaima deşirată", cum era numit de către cei ce avusese de-a face cu el. Cred că ştii de ce te-am chemat... şi mă ţintui cu privirea lui tăioasă şi rece ca oţelul. Să nu-mi spui că nu ţi-a spus nimeni...
- Cred că m-aţi chemat ca să fiu avansat, spusei eu, aproape neintenţionat.
- Aha, aşadar se confirmă! Eşti un element imprevizibil, spontan şi periculos, chiar... Îndrăzneşti să mă iei şi la mişto! Cum se spune, eşti ironic?!
- Tovarăşe colonel, nu numai că n-aș îndrăzni, dar nu-mi permit să fiu ironic, mai ales în situația asta când nu am nici cea mai vagă idee şi nici nu ştiu pentru ce am fost chemat! Nu mi-a spus nimeni nimic și nici nu știu despre ce vorbiţi...
- Despre ce vorbesc eu, ai?! Află tovarăşe locotenent că tu eşti cel care va trebui să vorbească...
- Cu deosebit respect, vă raportez că tot nu ştiu despre ce este vorba...
- Da, bine, vedem noi acuşica... Te previn însă că noi ştim tot, absolut tot ce-ai făcut, când, cum şi în ce scop, aşa că nu are niciun sens să ascunzi adevărul, adică, cum s-ar spune, să nu pierdem timpul de pomană... (va urma)

4 comentarii:

  1. abia astept continuarea...Incepe bine, direct cu intriga,are suspans si farmec. nu lipseste umorul de situatie si cel de limbaj, personajul e incantator, autoironic...Oricum povestirilr din armata sunt extraordinare pentru cine le-a trait sau pentru cei ce le-au fost martori...Imi aminteste de un film vazut recent "Terminus Paradis" filmat la Mihai Bravu si care a luat premiul special al juriului la Venetia in 98. Vi-l recomand!

    RăspundețiȘtergere
  2. O mică paranteză, dacă-mi permiteţi. Expresiile pe care i le pui în gură lui Cherciu le-ai luat din expresiile folosite de anchetatorii comunişti. Cherciu era militar de carieră, numai că era puţin paralel cu armata. Mai mult ca sigur că tu ştiai ce va urma, când i-ai pomenit de promovare. De regulă pe unde trecea Cherciu, sigur se lăsa cu "promovări" sau mai bine zis cu "sânge".

    RăspundețiȘtergere
  3. Bun venit, Georgeta! Chiar dacă acum sunt sigur că există cel puţin o persoană din cele care mă cunosc foarte bine şi mă vizitează aici, nu am de gând să schimb ceva, neavând nimic de ascuns sau de pierdut şi nici de câştigat. "Batalionul disciplinar" al lui Lucian Pintilie, deşi inspirat dintr-o crudă realitate, deşi realizat foarte bine, zic eu, puţin poate cam dur, a trecut aproape neobservat, nebăgat în seamă, dacă n-o fi fost chiar cenzurat. Nu ştiu, dar l-am văzut de mai multe ori, deci, jos pălăria!

    RăspundețiȘtergere
  4. Ciobănaşule, mă bucur că ai auzit de acest personaj. Mie mi-a fost dat să-l cunosc exact în împrejurările descrise. Acum, cine ştie, m-o aştepta şi vreun "drept la replică"!:)))

    RăspundețiȘtergere

Oricine poate comenta, dar să ţină cont de ceea ce a spus Socrate:
"Vorbeşte ca să te cunosc".