Suspină Niprul larg, se zbate,Iar vântul șuierând turbatApleacă sălciile-nalte,Ridică valu-nvolburat.Iar luna palidă-n vâltoarePrin nori se-arată când și când,Ca barca în albastra mare,Ba apărând, ba dispărând.
De trei ori n-au cântat cocoșii,Nimeni în jur nu glăsuia,Doar buha își chema strămoșiiȘi-arar arțarul scârțâia.
Taras Șevcenko, Fata vrăjită
Foto: Ifim
Minunat!
RăspundețiȘtergereUite, am mai găsit ceva, recunosc, nu i -am mai citit poemele din studenție-
Visam cum sălcii se plecară
Peste al apelor obraz.
Era pe-aproape o căscioară
Cu flori tăcute în privaz.
Bunicul murmura în barbă.
Îi adormea în braţe-un ţânc.
Şi vântul mirosea a iarbă
Şi răsărea o stea’n adânc
Şi mama cobora duioasă
Cu zâmbet bun, cu ţâţa dulce,
Şi pruncul şi-l lua acasă
Pe perne proaspete să-l culce.
Oftând se închina moşneagul,
Prin sălcii soarele-apunea.
Şi-ncet târând cu el toiagul
Spre vis bătrânul se ducea.
Gina, comentariul tău este o minunată completare și un dar deosebit, în amintirea acestui poet străvechi, logodit cu luna lui marte. Ni se pare straniu atunci când constatăm că cineva nu a auzit de Eminescu, cineva din Africa, America sau Atlantida... Vreau să spun că Taras Grigorovici Șevcenko este poet național al unei țări mult mai întinsă ca a noastră iar poeziile lui sunt scrise și citite într-o limbă care are de două ori mai mulți vorbitori ca limba română. Sunt convins (amar) că la o întrebare gen "Cine a fost Șevcenko?", 90% ar răspunde "fotbalist!".
ȘtergereMă faci să mă simt invidios ori de câte ori aduci aminte de studenție. Am avut și eu studenție, dar a mea a fost... militară!
Îți mulțumesc pentru acest minunat dar!
În cinstea unui om-poet care a luptat pentru libertatea omului!