Labuntur anni

Așa trec în fuga lor, Radule, Radule, anii,
ca ieri culegeam tot vazduhul pe spade fierbinți
și iată-ne azi, potoliți întru răni și strădanii,
unchieși înțelepți, pe obraji cu surâsuri cuminți.

Ca ieri, mușcam lacomi din lume ca dintr-o gutuie,
ca ieri, ascundeam curcubeie sub șepci de școlari;
iar azi măsurăm tot egal și ce e și ce nu e,
căci zborul și praful le-am pus pe același cântar.

De mult am închis și suspinul și lacrima-n ladă,
de mult, nu mai frângem genunchii pe câte s-au dus,
iar dacă-n ferestre mai vin umbre vechi să ne vadă,
ne află zâmbind, împăcați în solemnul apus.

Azi nu ne mândrim cu victorii cândva adunate,
ci doar cu durerea în care am fiert și-am șezut.
Și dacă azi, inima noastră se-mpacă-ntru toate,
e numai că știm, că vieții i-am dat tot ce a vrut.

Nimic n-am oprit pentru noi din prea dulcea risipă:
ne-am dat, cum din prag  dăm colindelor mere si nuci.
Plutind străvezii și albaștri ca fumul de pipă
ne înălțăm potoliți, peste noi cei de atunci.

Iar azi, de-nțelegem ce ieri n-am putut înțelege,
iertând tot ce ieri n-a știut să ne ierte pe noi,
adânc mulțumim și cununii de roze pribege
și cheagului negru de sânge, rămas printre foi.

Ah, cât e de bine să uiți și răni vechi și strădanii,
unchieși înțelepți, altădată atât de fierbinți,
așa trec în fuga lor, Radule, Radule, anii
și-i bine să strângem pe buze surâsuri cuminți.

                                                               
         Radu Gyr - Labuntur anni