Mama

 ŞTEFANOV/TROFIMOV ALEXANDRA

 23.03.1923-28.06.1998

SCRISOARE MAMEI

                                                                     Serghei ESENIN

Oare mai trăieşti, bătrână mamă?
Ţie cu supunere mă-nchin!
Mica-ţi casă, seara de aramă,
Lumineze-o paşnic şi senin.

Mi se scrie că eşti tulburată,
Că ţi-i dor de mine ne-ncetat,
Că ades baţi drumul, supărată,
În paltonul vechi şi demodat.

În albastre seri ţi se năzare
Gând pustiu, ce lacrimei dă val,
Că la crâşmă, într-o-ncăierare,
Mi s-a-nfipt în inimă-un pumnal.

Mamă, nu-i nimic! Delirul fură
Gândul tău, ducându-l spre prăpăd;
Nu-s beţiv chiar în aşa măsură,
Ca pierind, să nu te mai revăd.

Ca-n trecut mi-i inima duioasă,
Am un vis, un vis pe care-l storc:
Să mă smulg din dorul ce m-apasă
Şi la noi acasă să mă-ntorc.

Eu voi reveni pe când răsfaţă,
Pomii-n floare, satul meu tăcut.
Dar să nu mă scoli de dimineaţă
Cum cu ani în urmă ai făcut.

Nu trezi deşertăciunea crudă,
Nici regretul că mă risipesc.
Prea devreme, pierdere şi trudă,
Mi-a fost dat trăind să pătimesc.

Să mă rog, tu nu-mi mai da poveţe!
Nu-i nevoie! Duse-s câte-au fost.
Numai tu-mi eşti reazăm la tristeţe,
Numai tu dai vieţii mele rost.

Fie-ţi deci neliniştea uitată,
Nu-mi mai duce dorul ne-ncetat.
Nu mai bate drumul supărată,
În paltonul vechi şi demodat.