BENDIS - poezia interzisă

BENDIS*

Pe Dunăre trec șlepuri, alunecă vapoare
Ce poartă către Tulcea grâu și turiști englezi,
În insulele Deltei păduri cad sub topoare,
Dar, Bendis, tu, zeiță, dormi și nu le vezi.

Dormi, Bendis, lângă nuferi, în patul tău de ape,
În insule sunt pușcării și-un laminor,
Furtuni se-abat spre sate când zarea nu le-ncape
Că geții nu mai trag cu arcurile-n nori.

Nu te trezi, zeiță, visează între valuri
Când ciobul Lunii-n ele se leagănă tăcut,
Nu vrem să vezi epave ruginind la maluri
În apele în care odată te-ai născut.

Stau sălcii peste unde cu pletele plecate,
Mașina tăietoare e-un plutitor castel,
Popoarele de stuf privind-o resemnate
Așteaptă să le vină rândul la măcel.

Se instalează sonde la gurile de mare,
Miroase a benzină, strivesc țigări în ierbi
Braconieri ce-mpușcă mistreți și căprioare
Și sacrii tăi, pe grinduri, inegalabili cerbi.

Dormi, Bendis, lângă nuferi, în patul tău de ape,
Azi Delta o conduc bizari guvernatori,
Furtuni se-abat spre sate când zarea nu le-ncape,
Că geții nu mai trag cu arcurile-n nori.

                      Ioan POPA

                (poezie apărută în volumul ”Scrisoare către Pacepa”, 2006)

*Bendis – (Béndis, Mendis) este o zeiță din mitologia dacică adorată ca zeiță a Lunii, a pădurilor, a farmecelor, a nopții și poate ca zeiță magiciană 

foto - ifim