duminică, 30 noiembrie 2014

Înmăruire

Acum, 
renasc 
dintr-un vreasc,
ce a ars
mocnit şi fals.

Din Mărul
primit de la tine,
nu am îndrăznit să muşc.
Făcui oare bine?

Dar, 
iată-l întreg şi frumos
ca orice ofrandă
adusă prinos

Stau şi mă-ntreb,
cum ar fi mai bine:
Să muşc din măr,
sau din tine?




foto Ifim



miercuri, 12 noiembrie 2014

Paradox



La ştirile meteo s-a anunţat ceaţă şi timp noros.
Mie mi s-a părut altfel, de aia m-am şi pozat.
Dar paradoxul, nu-i aici, în vreme sau în modul cum percepem noi
trecerea ei. 
Aţi observat, cred, dragii mei prieteni, că încerc să fiu, referitor la alegerile din duminica de 16 noiembrie 2014, neutru, echidistant şi "pro-contra", această expresie fiind a marelui nostru povestitor Ion Creangă.
Demn de ţinut minte este faptul că, deşi am votat de fiecare dată, niciodată nu l-am nimerit pe cel care a ieşit învingător.
Pe 16 noiembrie 2014, mai încerc odată!
Ce ziceţi, credeţi că de data asta votez cu cine trebuie?
Reformulez întrebarea: Credeţi că, de data asta, nimeresc?