sâmbătă, 30 iunie 2018

După revederea de 40 de ani...


La o săptămână de la frumoasa noastră întâlnire,
 bucuria revederii, dar și certitudinea că am îmbătrânit încă nu-mi dau pace.   








duminică, 6 mai 2018

Când primăvara


Când primăvara, visele-nfloresc
mânați de soare și de mulți alți aștri
eu prind putere ca să mai iubesc
pe sub privirea-acestor ochi albaștri.


luni, 9 aprilie 2018

Ifim la 59 de ani

Vă mulțumesc pentru urări.
Voi încerca să vă răspund la fiecare.
Astăzi, de ziua mea, apreciați-mi
măcar tricoul. L-am comandat cu 
aproape două luni în urmă,
din LOS ANGELES, USA.
Și vă spun că pe etichetă nu scrie
MADE IN CHINA. Sau scrie?
Stați să verific! 😜🍾😜






vineri, 19 ianuarie 2018

Delta lui Ifim

Povestea a început în 2003, când mi-am cumpărat un aparat foto digital, turistic. Avea memoria de 8 MB. I-am atașat și un card de memorie de 128 MB, care atunci costa 350 de lei. Menționez asta doar spre comparație cu ce e azi. Primele serii de poze, evident, și cele mai valoroase, le-am pierdut. Pentru că aparatul relua seria de poze, dându-le aceeași denumire. Eu nefiind în temă, adică, neștiind, le-am descărcat unele peste altele, acest fapt ducând laștergerea celor precedente care aveau aceeași denumire. M-am prins de figură după ce mi-am șters câteva sute de poze. Mi-aduc aminte cu nostalgie de acea vreme (deși n-au trecut nici 15 ani) când făceam poza și cei cărora le-o făceam, erau încântați s-o vadă.
Recunosc, păream ciudat cu foto aparatul meu rugându-i insistent să pozeze, mă refer la trecători, rude, prieteni.
Dar până în 2014 am făcut peste zece mii de poze. Plus câteva mii și mai încoa.
Timpul a trecut prea repede, fiind împins din spate de evoluția tehnologiei. Dar și noi trecem, uneori, prea repede.
Foarte mulți din cei pozați au trecut dincolo.
Pentru ei, pozele mele sunt un gest de recunoștință, gingașă amintire și temporar amânată revedere.
Mizând pe frumusețe, am fotografiat Delta.
Și de aceea, am numit-o delta mea, adică,
Delta lui Ifim 

https://www.facebook.com/Ifim59/