Mere și cerul albastru

Din toată bogăția asta 
am luat un singur măr.
De fapt, doar l-am atins și mi-a rămas în palmă.
Astăzi m-am oprit și m-am plimbat printre merii copți,
nimeni nu m-a întrebat ce caut acolo, cine sunt,
chestii de astea, care atunci când lipsesc, te simți stingherit.
Pe oamenii care culegeau și cântau, îi vedeam, îi ascultam,
schițam gesturi de salut, le zâmbeam,
dar ei își vedeau de treaba lor.
Parcă eram invizibil.
La un moment dat, ca să mă asigur că nu visez,
am mers direct către un bărbat care mi s-a părut de treabă
și intrai în vorbă:
- Bună ziua! Nu vă supărați, îmi dați voie să fac niște poze?
- Desigur. Dar vedeți că merii ăștia sunt deja culeși. Mergeți
la rândul acela, care a rămas necules.
- Vă asigur că nu rup și nu-mi însușesc niciun măr!
- Nu e nevoie să-mi spuneți... la cum arătați!
Ce-a fost asta? Compliment sau ofensă? Dar luat cu treabă,
am uitat, imediat. Doar pozele stau mărturie pe unde am trecut.
Vă spun și unde s-a întâmplat asta, dar după cules.