Fata vrăjită

Suspină Niprul larg, se zbate,

Iar vântul șuierând turbat

Apleacă sălciile-nalte,

Ridică valu-nvolburat.

Iar luna palidă-n vâltoare

Prin nori se-arată când și când,

Ca barca în albastra mare,

Ba apărând, ba dispărând.

De trei ori n-au cântat cocoșii,

Nimeni în jur nu glăsuia,

Doar buha își chema strămoșii

Și-arar arțarul scârțâia.

Taras Șevcenko, Fata vrăjită

                                                                                           

                                                                                 Foto:  Ifim