joi, 28 octombrie 2010

Regele unei ţări ploioase (II)

Stând aşa, degeaba, la coada lungă şi posomorâtă, care n-avea chef să se mişte, observai c-a stat ploaia. Chiar aşa, nu mai ploua deloc. Umbrelele au început să fie strânse şi cerul cenuşiu începu să-şi câştige o suprafaţă mai mare în peisajul cam de aceeaşi culoare. Acum, puteam să privesc în voie cerul, fără să fiu stânjenit de stropii de ploaie... Mă uitai înapoi şi nu mai văzui pe cineva care să se fi aşezat la coadă după mine... Încercai o senzaţie tare neplăcută: ce rău e să stai la o coadă d'asta, adevărată şi să fii ultimul, iar după tine, nimeni. Şi cum lucrurile păreau să stagneze, deşi mi-a fost greu să abandonez locul pe care-l câştigasem cu atâta abnegaţie, am luat o hotărâre salvatoare: Ia să las eu coada asta în legea ei şi să merg mai departe, la Casa Judeţeană de Pensii, că şi acolo am ceva de plată. Parcă mă inviorai un pic apucând pe o străduţă mai lăturalnică, ferită de traficul intens şi zgomotul asurzitor al străzii principale. Cam după un sfert de oră de mers, am zărit silueta clădirii căutate... "Doar n-oi păţi la fel ca mai înainte" îmi trecu un gând prin minte... care gând, imediat, a devenit certitudine. Coadă, ca la balamuc, impropriu zis, nu găsesc un termen adecvat, nici ca la teatru, nici ca la piaţă... nu ştiu, poate doar ca la moaşte... Ce era de făcut? Oare toţi aveau aceeaşi problemă ca şi mine, adică plata unor obligaţii de asigurare pentru fiul plecat la muncă în altă ţară? Nici nu am apucat să mă orientez la faţa locului, căci imediat am fost preluat de câţiva cetăţeni cu simţul civic foarte dezvoltat:
- Stai dom'ne la coadă, unde te bagi?
- Ştiţi, voiam să văd doar programul de lucru, sau de funcţionare...
- Lasă nene, cunoaştem noi şmecheraşi d'ăştia, cu motive d'astea, puerile. Stai la coadă, dacă te interesează ceva. Aşa cum stă toată lumea cu bun simţ...
Ce era să fac? M-am aşezat la coadă. Şi stând aşa, mă gândeam la fiul meu care lucrează în altă ţară, din greu, ca să nu-mi fie o povară... Din ce câştigă acolo, reuşeşte să mai trimită câte ceva care mă ajută să-i plătesc datoriile la bănci şi obligaţiile de asigurare. Chiar aşa, dacă acu el are 24 de ani, mai are doar 41 până la pensie. Când o ieşi el la pensie, eu câţi ani voi avea? Aşa gândindu-mă, am început să zăresc ghişeul. Apoi, dintr-o dată, văzui programul. Îl reproduc întocmai: "LUNI-JOI 08.30-14.30 Program întrerupt zilnic 09.00-10.00 În primele şi ultimele 3 zile lucrătoare din lună, nu se încasează CAS". Uitasem în ce zi suntem, dar cum coada înainta, mi-am dat seama că n-am nimerit nici pauza când e întrerupt şi nici ziua de vineri, când nu e program. Pe când încercam să mă bucur ajungând la fereastra ghişeului, un nou anunţ scris cu majuscule, mă lămuri de îndată: "PENTRU PLATA CAS, URCAŢI LA ETAJUL 3, CAM.311 UNDE VI SE VA ELIBERA O DISPOZIŢIE DE ÎNCASARE CU CARE VĂ PREZENTAŢI ÎNAPOI LA CASIERIE." (Va urma)

3 comentarii:

  1. Am nimerit eu bine că sunteţi de pe lângă o apa,dar eu mă gândeam la Olt. Deh, asta e, nu sunt un prezicător prea bun. Cu subiectul pe care-l tratezi dumneata, eu cred totuşi că este un subiect de actualitate. Nu este vorba atât de subiectul fiului care merge într-o călătorie iniţiatică (a se citi Prâslea cel Voinic) pentru întreţinerea familiei neajutorate (ceva de lăudat în iniţiativa tânărului, şi mai puţin lăudabilă iniţiativa tatălui de a lua banii copilului), ci despre subiectul bugetari.
    Un subiect la modă în zilele de azi, dar fără a-i diferenţia. Bugetar este şi învăţătoarea de la ţară care umblă cu două perechi de încălţăminte (din cauza noroiului) dar şi marea doamnă din spatele ghişeului care are pregătire mai mică decât învăţătoarea de la ţară, dar nasul mai sus decât ea.

    RăspundețiȘtergere
  2. Totul îmi sună cunoscut, mai puţin pauza de lucru.
    Între 9 şi 10 ?!

    RăspundețiȘtergere
  3. Ciobănaşule, subiectul nu-l constituie doar bugetarii. Faptul că sunt surprinşi în exercitarea atribuţiilor, este doar o parte a medaliei. Cealaltă parte a ei o reprezintă viaţa cenuşie, fără speranţă, fără bucurie, sub bătaia de joc a "profesionalismului" instituţionalizat şi mai ales, timpul pierdut al acelora care îl simt cum se scurge printre degete, cu ultimele fărâme de viaţă, cu tot. Dacă ar exista posibilitatea, imediat s-ar înfiinţa câteva instituţii de monitorizare a timpului pierdut. Organizate "ca la carte". Făcând unele mici similitudini, chiar cred că sunt nenumărate cele care există în prezent şi au ca obiect tăiatul frunzelor la câini sau monitorizarea timpului pierdut.
    Ce nu înţelegi Renata? Crezi că s-a strecurat vreo greşeală? Nu scrie "pauză", sâc!:))) Scrie "Program întrerupt zilnic 09.00-10.00"! Data viitoare întreb de ce scrie aşa!

    RăspundețiȘtergere

Oricine poate comenta, dar să ţină cont de ceea ce a spus Socrate:
"Vorbeşte ca să te cunosc".