Omătul a-necat cătunul.
E totul alb. Alb e şi fumul,
Albe-s cărările şi drumul...
Şi părul tău e tot zăpadă,
Ce trişti sunt prunii din livadă!
Ei câte ierni or să mai vadă!?!...
Stau singuri în singurătate,
Să treac-o zi, să vin-o noapte,
Şi-aşa s-apropie de moarte...
Iar când scrâşnesc sub bolta-albastră,
Jelind singurătatea noastră,
O stea se sparge de fereastră...
Ninge cu scame de poveste
La noi în păr, pe pruni, pe creste
Şi fulgii mari ne-aduc o veste
Din alte lumi,
De la strămoşii noştri buni:
Că ne-aşteaptă ani şi luni
La colţ de Rai, lângă aluni...
E totul alb. Albit e fumul,
Albit mesteacănul, bătrânul,
Albe-s cărările şi scrumul
Şi semne nu-s c-ar veni vr-unul
Din cei plecaţi s-arate drumul...
Vai, părul tău e de zăpadă.
E alb ca florile de zadă,
Ce trişti sunt prunii din livadă!
Ei câte ierni or să ne vadă?!?
Priveşte-n faţă pe cărare,
Cad fulgi cu semne de-ntrebare,
Parcă pluteşte-un corb în zare
Ori, dragă, numai mi se pare?!
Ion Dodu Bălan: Ninge cu semne de-ntrebare...
(Foto Ifim - La mănăstirea Sihăstria)
Superbe versuri!
RăspundețiȘtergereLa mine-n creier ninge cu scatoalce.
Chemaţi o Ambulanţă să mă calce!
Mi-ai readus în minte momente speciale, în care eroina am fost eu, iar autorul versurilor tale, profesorul înțelept, sfătos, modest..îmi spunea”colega„- dumnealui- profesor doctor, eu,emoționată, atât de speriată, că uitasem și cum mă cheamă..
RăspundețiȘtergerePoemul îl reprezintă
”E totul alb. Albit e fumul,
Albit mesteacănul, bătrânul,
Albe-s cărările şi scrumul
Şi semne nu-s c-ar veni vreunul”.
O seară frumoasă!!
Din cei plecaţi s-arate drumu
112! Veniţi aici s-o călcaţi pe...
RăspundețiȘtergereNinge. Afară.
RăspundețiȘtergereDin cele două cuvinte pot alcătui numele dumneavoastră, atât de iubit celor care vi-s dragi: Gina
Este un nume foarte frumos şi vă rog să-mi permiteţi ca pe viitor, să-l folosesc.
Cu plăcere!
RăspundețiȘtergere