Solfegiu penal

Treaba asta cu penalii nu-i chiar așa de simplă.
Spre exemplu, să luăm un penal 
și să-l punem pe notele și ritmul celor 
„Zece elefanți”
Așadar, 
„ Un penal...” nu are ce-i trebuie;
„ Doi penali...” tot le trebuie ceva;
„ Trei penali...” nu știu ce le lipsește...
„ Patru penali...” Hopa! Sună bine! Pa-tru pe-nali, merge!
„ Cinci penali...” Stop! Ce bă? Voi, înloc s-o luați înapoi, mergeți îndărăt?
Da ce-am făcut șefuțule, mâncați-aș penalii?
Stai așa, că aici miroase-a ceva..
„ Șase penali, se legănau...” O, ce frumos, merge!...
„ Șapte penali, se legănau, pe o pânză de păianjen...” Din ce în ce mai frumos! Bravo!
„Opt penali...” Cum așa, doar o singură silabă, o singură notă, și aia cea de mai jos?
- Știți, când suntem doar opt penali, regula e ca să „împingem înainte”, să-l prindem pe cel din urmă.
Bine, mergem mai departe.
„Nouă penali...”
„Zece penali...”
„Unșpe penali...”
„Doișpe penali...”
Și așa mai departe.

Morala:
Trebuie să fim elefanți, nu penali.