Peştişorul de aur

Doi vecini de la Reghin,
un ungur şi un român,
prieteni la cataramă,
şi cuscri, de bună seamă,
cu o zi-nainte de pască,
au plecat să pescuiască.

Pentru astă aventură,
ei s-au pregătit o lună,
în taină, punând deoparte,
numai scule, ca la carte.
Iar ca foarte buni amici,
băut-au zeci de palinci.

Pe motiv că merg la piaţă,
chiar atunci, de dimineaţă,
cei doi "fraţi" şi buni amici,
au întins-o la plătici,
spre o apă, mai de şes,
cam la trei ore de mers.

Ajunşi în punctul vizat,
în grabă s-au apucat,
şi chiar la locul momit,
au trecut la pescuit.
Peste-acea baltă măruntă
s-a lăsat linişte cruntă.

După-un timp, nedefinit,
cam cum e la pescuit,
pe la al treilea cântat de graur,
ungurul prinse un peştior de aur!
- Scapă-mă de suferinţe
şi-ţi îndeplinesc trei dorinţe,
zise peştişorul din gură,
să n-ajungă la saramură.

Ungurul, văzându-l speriat,
pe loc s-a îmbunat
şi nici nu a mai negociat.
- Peştişorule de aur, dacă vrei,
uite ce-ţi propun, nu trei,
ci o singură dorinţă-mi pun.
Dar mi-o îndeplineşti întocmai,
şi faci exact cum îţi spun:

Nici nu visam la acest moment,
pentru că n-aveam destul ciment,
deci, vreau ca în jurul ţinutului unguresc
să-mi faci un zid chinezesc!
Dar cu mult mai mare şi tare, 
să se-ntindă dincolo de zare,
şi mai înalt, s-ajungă la cer,
să-i protejeze pe unguri,
ca pe cel mai scump mister!
Un zid gros şi trainic,
cât un munte de falnic,

nici musca să nu pătrundă,
nici apa să nu se scurgă...

Zicând acestea-ntr-un sfârşit,
scăpă peştişorul de aur, mulţumit.
Bineînţeles, că toate astea le spuse
în limba ungurească, chiar şoptit,
dar peştişorul înţelese şi se duse...
În ăst timp, românul uimit,
invidios şi nedumerit,
a tot privit spre-al său amic,
supărat că nu l-a înţeles,
dar mai ales că, n-a prins nimic. 

Un vânt, ca o melodie,
a dat să adie,
iar ungurul începu
să cânte de bucurie.
Românul s-a întristat şi mai mult
adunând în sufletul său mult tumult...
Cu rugăciuni rostite-n gând şi suferinţe
aruncă undiţa în vânt, lângă un plaur,
şi-nchise uşor ochii, visând la un tezaur.
La nu mult timp după aceea,
avu o scurtă trăsătură
şi dintr-o simplă smucitură,
a scos din apă acelaşi peştişor de aur.

- Omule bun, te rog să îmi dai drumul,
şi să mă arunci înapoi, în mediul meu,
iar eu îţi voi îndeplini trei dorinţe 
şi-ţi voi fi recunoscător mereu.

Fără să stea mult pe gânduri, românul
fu de acord şi se învoi, ca şi primul.
Şi tot la o singură dorinţă, din trei,
dar cu o condiţie, ca şi amendament,
să-i spună peştişorul ce dorinţa a îndeplinit
ungurului, anterior sau precedent.
Peştişorul de aur a povestit clar şi curent
iar românul, prieten cu ungurul,
a ascultat atent.

Apoi, dorinţa-i fu scurtă şi clară,
ca o clipire din pleoapă:
Acel zid unguresc, ca o groapă,

să-l umpli urgent cu apă! 



Ifim, 10 aprilie 2013