Doamnelor,
domnişoarelor,
domnilor ofiţeri, maiştri militari, subofiţeri, gradaţi, soldaţi
Onorată asistenţă,
Astăzi, am o misiune tristă.
Deşi onorantă, misiunea mea de azi, este de neinvidiat.
Chiar dacă o fac, cu sentimentul datoriei împlinite, ceea ce o să vă spun acum, este nespus de trist.
Dar cert, la 30 aprilie, anul curent (2005)
Batalionul 1 Tancuri "Vlad Ţepeş"
se desfiinţează, deci, nu va mai exista.
Ceremonialul militar la care participăm este legat de acest fapt şi de momentul despărţirii unităţii de
Drapelul de Luptă.
Vă mulţumesc pentru că aţi acceptat invitaţia noastră (vorbesc în numele unităţii) şi vă rog, să-mi permiteţi să prezint, câteva din realizările unităţii, personalităţile care şi-au legat numele de această unitate şi câteva aspecte legate de prezenţa tancurilor şi a tanchiştilor în garnizoana Târgovişte.
La început însă, vă rog să păstrăm un moment de reculegere pentru toţi cei care nu mai sunt, dar au servit patria, sub drapelul de luptă al acestei brave unităţi!
Şi în memoria colegului nostru, sg.maj. Andrei Alin, care s-a stins din viaţă, pe 31 ianuarie 2005, la nici 33 de ani, fiind victimă, a unei misiuni, legate de desfiinţarea unităţii.
Vă mulţumesc!
Istoria tancurilor pe meleagurile dâmboviţene a început la 1 ianuarie 1921, când a luat fiinţă întâia unitate de tancuri din România, "Regimentul carelor de luptă".
În perioada anilor 1925-1930 în structura unităţii s-au produs modificări, cele mai semnificative constând în desfiinţarea subunităţilor de motomitraliere şi înfiinşarea altui batalion de tancuri.
Primul eveniment important din viaţa unităţii l-a constituit primirea, în anul 1929, a primului Drapel de Luptă, ca simbol al onoarei şi gloriei militare.
La 1 noiembrie 1939, Regimentul carelor de luptă s-a transformat în Regimentul 1 Care de Luptă, concomitent cu înfiinţarea, la Bucureşti, a Regimentului 2 Care de Luptă.
1941-1945 este perioada în care tanchiştii dâmboviţeni au participat la războiul mondial, al doilea, şi pe frontul de est, ca şi pe cel din vest.
Eroi tanchişti dâmboviţeni, precum Viorel Mărcianu, Ion Giorgi, Virgil Negoescu, Ioan Roşescu, Valentin Dobrescu, David Ionescu, Petre Preda şi mulţi, mulţi alţii, îşi au numele înscris în Carta Nemuririi Neamului Românesc.
Unitatea noastră a fost permanent restructurată, încă de la înfiinţare, că aşa e firesc.
Dar astăzi, eu vă vorbesc, despre un lucru total, nefiresc.
Iată care au fost aceste restructurări şi transformări:
... (listă lungă)
Onorată asistenţă,
Atunci când tanchiştii au avut posibilitatea să vorbească despre complexitatea şi importanţa tancului, obişnuiau să-l prezinte la superlativ.
Rar s-a încumetat cineva să prezinte realitatea, adică adevărata soartă şi viaţă a tanchistului, răceala oţelului, praful şi noroiul, arşiţa şi ploaia, zgomotul infernal, hainele îmbâcsite de motorină şi sudoare, lumina violentă, precum şi alte neplăceri, toate acestea fiind chiar acelea care l-au făcut de invidiat!
De obicei, discursurile despre tanchişti aveau un ton optimist, fiind presărate cu citate celebre.
Iată că a venit momentul să spun că acele fraze iscusite nu-şi mai au rostul.
Desigur, pledoariile "pro tanc" făcute în spiritul tradiţiilor de luptă sunt mereu suspectate de un inerent subiectivism şi sentimentalism generate de "dragostea de armă".
Acest "defect profesional" însă nu ne împiedică să privim cu respect şi căldură înapoi, în trecutul trupelor de tancuri şi cu simţ critic faţă de momentele mai puţin faste din evoluţia acestora.
Apreciez că desfiinţarea unităţii noastre poate fi considerată ca un moment mai puţin fast din evoluţia tancurilor şi a structurilor de tancuri.
Aceasta este realitatea!
Chiar dacă ne doare, trebuie s-o acceptăm.
Şi trebuie s-o acceptăm pentru că suntem obligaţi să promovăm interesele naţiei române, într-un context generator de riscuri şi ameninţări la adresa umanităţii, iar responsabilităţile pe care România şi le-a asumat ca membru al alianţei Nord-Atlantice ne fac să fim părtaşi la realizarea acestui deziderat.
În Târgovişte nu mai sunt tancuri.
Dar noi, tanchiştii, am rămas!
Asta înseamnă că, spiritul nostru, al tanchiştilor, ca şi spiritul lui Vlad Ţepeş, va continua să existe!
Fie ca prestigiul Batalionului 1 Tancuri "Vlad Ţepeş" să rămână neştirbit, iar amintirea U.M.01303, 13 martie, cum îi spun eu, mereu frumoasă, ca o primăvară!
8 aprilie 2005
Lt.col. Trofimov Ifim, ultimul comandant al Batalionului 1 Tancuri "Vlad Ţepeş"
domnişoarelor,
domnilor ofiţeri, maiştri militari, subofiţeri, gradaţi, soldaţi
Onorată asistenţă,
Astăzi, am o misiune tristă.
Chiar dacă o fac, cu sentimentul datoriei împlinite, ceea ce o să vă spun acum, este nespus de trist.
Dar cert, la 30 aprilie, anul curent (2005)
Batalionul 1 Tancuri "Vlad Ţepeş"
se desfiinţează, deci, nu va mai exista.
Ceremonialul militar la care participăm este legat de acest fapt şi de momentul despărţirii unităţii de
Drapelul de Luptă.
Vă mulţumesc pentru că aţi acceptat invitaţia noastră (vorbesc în numele unităţii) şi vă rog, să-mi permiteţi să prezint, câteva din realizările unităţii, personalităţile care şi-au legat numele de această unitate şi câteva aspecte legate de prezenţa tancurilor şi a tanchiştilor în garnizoana Târgovişte.
La început însă, vă rog să păstrăm un moment de reculegere pentru toţi cei care nu mai sunt, dar au servit patria, sub drapelul de luptă al acestei brave unităţi!
Şi în memoria colegului nostru, sg.maj. Andrei Alin, care s-a stins din viaţă, pe 31 ianuarie 2005, la nici 33 de ani, fiind victimă, a unei misiuni, legate de desfiinţarea unităţii.
Vă mulţumesc!
Istoria tancurilor pe meleagurile dâmboviţene a început la 1 ianuarie 1921, când a luat fiinţă întâia unitate de tancuri din România, "Regimentul carelor de luptă".
În perioada anilor 1925-1930 în structura unităţii s-au produs modificări, cele mai semnificative constând în desfiinţarea subunităţilor de motomitraliere şi înfiinşarea altui batalion de tancuri.
Primul eveniment important din viaţa unităţii l-a constituit primirea, în anul 1929, a primului Drapel de Luptă, ca simbol al onoarei şi gloriei militare.
La 1 noiembrie 1939, Regimentul carelor de luptă s-a transformat în Regimentul 1 Care de Luptă, concomitent cu înfiinţarea, la Bucureşti, a Regimentului 2 Care de Luptă.
1941-1945 este perioada în care tanchiştii dâmboviţeni au participat la războiul mondial, al doilea, şi pe frontul de est, ca şi pe cel din vest.
Eroi tanchişti dâmboviţeni, precum Viorel Mărcianu, Ion Giorgi, Virgil Negoescu, Ioan Roşescu, Valentin Dobrescu, David Ionescu, Petre Preda şi mulţi, mulţi alţii, îşi au numele înscris în Carta Nemuririi Neamului Românesc.
Unitatea noastră a fost permanent restructurată, încă de la înfiinţare, că aşa e firesc.
Dar astăzi, eu vă vorbesc, despre un lucru total, nefiresc.
Iată care au fost aceste restructurări şi transformări:
... (listă lungă)
Onorată asistenţă,
Atunci când tanchiştii au avut posibilitatea să vorbească despre complexitatea şi importanţa tancului, obişnuiau să-l prezinte la superlativ.
Rar s-a încumetat cineva să prezinte realitatea, adică adevărata soartă şi viaţă a tanchistului, răceala oţelului, praful şi noroiul, arşiţa şi ploaia, zgomotul infernal, hainele îmbâcsite de motorină şi sudoare, lumina violentă, precum şi alte neplăceri, toate acestea fiind chiar acelea care l-au făcut de invidiat!
De obicei, discursurile despre tanchişti aveau un ton optimist, fiind presărate cu citate celebre.
Iată că a venit momentul să spun că acele fraze iscusite nu-şi mai au rostul.
Desigur, pledoariile "pro tanc" făcute în spiritul tradiţiilor de luptă sunt mereu suspectate de un inerent subiectivism şi sentimentalism generate de "dragostea de armă".
Acest "defect profesional" însă nu ne împiedică să privim cu respect şi căldură înapoi, în trecutul trupelor de tancuri şi cu simţ critic faţă de momentele mai puţin faste din evoluţia acestora.
Apreciez că desfiinţarea unităţii noastre poate fi considerată ca un moment mai puţin fast din evoluţia tancurilor şi a structurilor de tancuri.
Aceasta este realitatea!
Chiar dacă ne doare, trebuie s-o acceptăm.
Şi trebuie s-o acceptăm pentru că suntem obligaţi să promovăm interesele naţiei române, într-un context generator de riscuri şi ameninţări la adresa umanităţii, iar responsabilităţile pe care România şi le-a asumat ca membru al alianţei Nord-Atlantice ne fac să fim părtaşi la realizarea acestui deziderat.
În Târgovişte nu mai sunt tancuri.
Dar noi, tanchiştii, am rămas!
Asta înseamnă că, spiritul nostru, al tanchiştilor, ca şi spiritul lui Vlad Ţepeş, va continua să existe!
Fie ca prestigiul Batalionului 1 Tancuri "Vlad Ţepeş" să rămână neştirbit, iar amintirea U.M.01303, 13 martie, cum îi spun eu, mereu frumoasă, ca o primăvară!
8 aprilie 2005
Lt.col. Trofimov Ifim, ultimul comandant al Batalionului 1 Tancuri "Vlad Ţepeş"
m-a emotionat postarea ta,nu stiu ce as putea spune decat ca esti o persona sensibila prin ceea ce scrii aici si in acelasi timp mandra si cu un spirit al onaorei care ma face sa te admir si sa te repect!
RăspundețiȘtergereM-ai lăsat fără cuvinte, draga mea, nu ştiu ce-aş putea ca să-ţi spun. Mulţumesc! Şi eu te admir şi te respect!
Ștergere