Floarea inimii

 
"Nimic nu este mai trecător decât forma exterioară, care se vestejeşte şi se trece ca florile câmpului la venirea toamnei... Numai sufletul, după voinţa Domnului, străluceşte ca o lumină şi nu se va stinge în vecii vecilor." Mergeam pe o cărăruie având în minte aceste cuvinte ale lui Umberto Eco când privirile mi-au fost atrase de câteva tufe de păducel, cu ultimele fructişoare aproape stafidite, agăţate de crenguţele plăpânde, certificând această toamnă nefiresc de lungă. Aşa mi-a venit ideea unui subiect care nu poate provoca nici supărare şi nici enervare.

 
Păducelului i se mai spune şi “Floarea inimii”. Nici o altă plantă din lume nu ştie să vindece inima precum el. Când îl întâlniţi prin păduri sau pe margini de drum, faceţi o plecăciune în faţa lui şi aduceţi-vă aminte de aceste cuvinte. Se mai numeşte "gherghinar" şi înfloreşte la început de mai, umplând dealurile şi pajiştile cu albul incredibil al milioanelor sale de petale mărunte scuturate de vântul primăverii. Florile păducelului sunt unul din cele mai folosite remedii vegetale din lume, fiind cel mai puternic medicament în tratarea bolilor de inimă şi a celor vasculare.
Puţine plante din lume au fost atât de studiate şi confirmate ca având valoare terapeutică. În anumite colţuri ale lumii această plantă este numită "laptele bătrânilor", aluzie la culoarea albă a florilor sale şi la proprietăţile tămăduitoare excepţionale pe care păducelul le are asupra celor care au ajuns la vârsta a treia. Păducelul este un arbore de trei până la şapte metri înălţime, ramurile sunt terminate cu spini iar frunzele sale sunt de un verde deschis, adânc crestate şi nu foarte mari. Creşte începând cu zonele joase de câmpie şi până în ariile submontane, perioada de înflorire fiind începutul lui mai - începutul lui iunie. Cele mai bune efecte medicinale le au florile, care se culeg în ciorchine (cu tot cu frunze), atunci când încă nu au început să se scuture. Imediat dupa recoltare se pun la uscat (altfel se încing şi devin brune la culoare, semn ca s-au stricat), în strat subţire, în locuri umbroase, lipsite de umiditate şi bine aerisite. Atunci cand frunzele foşnesc precum hârtia, iar codiţele florilor îşi pierd elasticitatea, rupându-se când sunt îndoite, uscarea s-a terminat şi pot fi puse spre păstrare, cel mai bine, în pungi de hârtie. Din florile de păducel (care sunt considerate printre cele mai bine tolerate şi mai nenocive remedii din lume) se pot prepara tincturi, pulberi, sirop, infuzii sau banalul ceai, toate acestea fiind bune în tratarea unor boli precum hipertensiunea, tensiunea arterială oscilantă, ischemie (insuficienţă) cardiacă, anghină pectorală, prevenirea infarctului, sechele postinfarct, aritmie cardiacă, colesterol, nevroze, stări de anxietate, atacuri de panică, agresivitate mărită, tulburări de panică la copii etc. Tratamentul de lungă durată cu flori de păducel are efecte aproape magice asupra persoanelor în etate.
Iar a vorbi despre păducel cred că este mult mai util şi mai oportun decât a vorbi despre politică, economie, criză, poliţie, mită, interlopi, frig, cai morţi şi aşa mai departe.