marți, 17 decembrie 2013

Şedinţa de lucru


     Era unu noaptea. În sala de studiu pentru mobilizare, care era şi sală de şedinţe se făcu linişte. 
- Tovarăşe comandant, toate cadrele convocate sunt prezente la şedinţă, spuse şeful BPL.
Comandantul se uită la ceasul de pe perete, îşi mai aruncă o privire asupra hârtiilor din faţa sa şi spuse:
- Stimaţi tovarăşi ofiţeri, v-am adunat la această oră pentru a vă prezenta un ordin primit cu puţin timp în urmă. Ştiţi că în ţară, situaţia este foarte gravă, ca urmare a unor evenimente petrecute la Timişoara şi care se pare că iau amploare. Că ceea ce se petrece nu e bine, cred că ne-am dat cu toţii seama, căci suntem în alarmă de luptă parţială. Dar chiar dacă e şi parţială, e totuşi alarmă de luptă şi ne putem aştepta la ce e mai rău.
În aceste momente, poate cele mai grele pe care le trăim, trebuie să ne mobilizăm eforturile şi strâns uniţi în jurul partidului, în frunte cu comandantul nostru suprem, să acţionăm cu hotărâre pentru îndeplinirea sarcinilor ce ni se vor încredinţa şi să nu întrerupem planul nostru de pregătire de luptă şi politică. Mi-e teamă ca aceste evenimente să nu ne încurce şi să ne dea peste cap cea mai importantă activitate a unităţii noastre din acest an,  adică aplicaţia cu trageri de luptă, cu trupe, în teren, care este planificată a avea loc peste o săptămână.
Făcând o mică pauză, comandantul aruncă o privire către cei din sală şi văzându-mă, zise cu surprindere:
- Tovarăşe locotenent- major, dumneata, ce cauţi aici?
- Tovarăşe maior, raportez că ţin locul la comanda batalionului de tancuri, ca şef de stat major...
- Dar unde e comandantul batalionului?
- La ţară... a plecat să taie porcul, chiar dumneavoastră i-aţi aprobat cinci zile de concediu, înainte de alarmă...
- Şi nu l-ai anunţat?
- Am încercat şi am luat măsurile necesare. În localitatea unde e plecat, nu există telefon. Am trimis încă de ieri agentul, dar văd că durează, ştiţi...
- Bine, bine, stai jos! îmi spune, nelăsându-mă să-mi termin fraza.
Apoi continuă să prezinte ordinul, dar pe alt ton, de parcă nici lui nu-i venea să creadă ce-i vedeau ochii:
- Fiţi atenţi aici... cică, manifestanţii se vor deda la vandalism şi la alte acte de violenţă... vor striga lozinci anticonstituţionale, antinaţionale, provocatoare la adresa partidului şi statului nostru. Vor fi bine organizaţi, iar ca să se protejeze şi să îngreuneze acţiunea organelor de ordine, vor pune în primele rânduri copiii şi femeile însărcinate. Pentru restabilirea ordinii, armata, miliţia, trupele ministerului de interne pot întrebuinţa armamentul din dotare, făcând uz de armă, potrivit prevederilor regulamentare. Întâi, foc de avertisment în plan vertical, iar dacă lucrurile degenerează, foc la picioare... Ce tot comentezi acolo, tovarăşe locotenent-major?
- Nu comentam, tovarăşe maior. Gândeam cu voce tare cum ar trebui să punem în aplicare un asemenea ordin, noi, tanchiştii...
- Adică?!
- Adică, dacă e să tragem la picioare, cu ce e mai bine, cu mitraliera sau cu tunul?!
- Cum îndrăzneşti, tovarăşe locotenent-major?
- A fost o glumă, bineînţeles, tovarăşe maior!
- Ţie-ţi arde de glume acum, în aceste momente?! Indisciplinatule! Deci, unde rămăsesem... Aşa... Ne aşteptăm ca unitatea să fie atacată! Trupele să fie în alertă, se impune vigilenţă maximă... Distribuiţi toată muniţia şi întăriţi dispozitivul de apărare. Şi să fim gata în orice moment să intervenim acolo unde situaţia o va impune!
Are cineva ceva de zis? S-a înţeles, până aici?
- Eu am, tovarăşe maior!
- Zi-ne, ca să auzim, tovarăşe locotenent-major.
- Dacă-mi permiteţi să raportez, mă gândeam că noi suntem un regiment mecanizat aflat în cazarma de dispunere la pace, într-un dispozitiv de apărare...
- Da? Interesant! Şi?
- Şi mă mai gândeam, referitor la ce am învăţat în şcoală despre legile şi principiile luptei armate...
- Vii cu o altă glumă, nu?!
- Nicidecum, tovarăşe maior, vorbesc serios!
- Tovarăşi ofiţeri, iată-l pe Clausewitz în miniatură! Vă propun să-l ascultăm! Continuaţi ...
- Mă gândeam la faptul că, mai întâi, ar trebui să existe un scop, un motiv destul de serios pe care să-l aibă un eventual agresor, ca să ne atace. În acest moment, eu nu văd niciunul. Apoi, potrivit legii raportului de forţe, trebuie să existe cel puţin o divizie mecanizată care să-şi desfăşoare forţele pentru a ataca regimentul nostru, în raionul actual. Nu-mi închipui de ce, de unde şi mai ales cum s-ar putea produce aceasta...
- Ajunge, te-am ascultat destul. Nu suntem aici să ascultăm prostiile tale...
- Nu-s prostii tovarăşe comandant, este un punct de vedere...
- Ia vezi, că devii impertinent!
- Credeam că de aia îi zice şedinţă de lucru, că fiecare poate să-şi spună părerea, mai ales dacă e documentat...
- Ieşi afară, impertinentule...
Aşa s-a încheiat participarea mea la prima, şi poate, din punct de vedere istoric vorbind, cea mai importantă şedinţă de lucru.
   Asta s-a întâmplat în noaptea de 17/18 decembrie 1989, într-o realitate la fel de amară şi confuză, ca şi cea de acum.

Un comentariu:

  1. Va salut domnule Colonel !! Foarte interesante anecdotele dvs militare ! O singură antrebare aş avea petru dvs. Cum sa terminat relația dvs cu domnul Maior dupa '89 ? Va multumesc si va mai asteptam si cu alte relatari !

    RăspundețiȘtergere

Oricine poate comenta, dar să ţină cont de ceea ce a spus Socrate:
"Vorbeşte ca să te cunosc".