duminică, 23 ianuarie 2011

MESAJ CĂTRE CADRELE MILITARE ÎN REZERVĂ ŞI ÎN RETRAGERE

Dragi camarazi,

Armata României trece prin cele mai grave momente, posibile în vreme de pace. Niciunei armate a lumii nu i-a fost dat vreodată să îndure atâta oprobriu, ticăloşie şi mizerie. În mod concertat, guvernanţii, cu complicitatea nevertebrată a liderilor militari, batjocoresc fără noimă Oştirea, toţi sub comanda celui care ar trebui să fie cel dintâi care o apără – Preşedintele României.

Trăim şi îndurăm alături de voi umilinţele la care este supusă instituţia militară, degradarea socială şi naţională a condiţiei militare, uzurparea samavolnică a statutului nostru profesional.

Din păcate, noi cei în activitate, sub restricţia prevederilor regulamentare şi legale fiind, nu putem să vă sprijinim decât prin tăcere, solidaritate, neîngenunchiere morală şi înţelegere. Suntem alături de voi. Vă mulţumim pentru sacrificiile pe care le faceţi! Lupta voastră este şi a noastră. Consideraţi-ne, clipă de clipă, alături de voi, pe frontul salvării condiţiei militare a existenţei noastre naţionale!

Pe 24 ianuarie nu sunteţi singuri. În Marşul vostru este o singură armată, Armata României!

Ajută, Doamne, România oprimată şi Armata ei!


Un grup de ofiţeri din Ministerul Apărării Naţionale
Bucureşti, 23 ianuarie 2011

4 comentarii:

  1. Suntem alături de voi, Ifim!
    Aproape că mi-am pus toate speranţele în voi.

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu îi iertaţi!

    o haită de borfaşi, mecanic colorată,
    supusă ritualic aceluiaşi consemn,
    îndepărtată crud de mamă şi de tată,
    ne-aduce existenţa în sapa lor de lemn...

    în fruntea ei, dementul, o javră ordinară
    care ne-a sechestrat şi dreptul de-a vorbi,
    descreieratul care a semănat în Ţară
    doar vrajba dintre noi, în dreptul de-a muri...

    nu ne-aţi iertat niciunul, ne-aţi pângărit pe toţi,
    pe medici şi pe dascăli i-aţi răstignit borând,
    adunătură oarbă de venetici şi hoţi
    fugiţi spre-a nu vă prinde răbdarea explodând...

    aţi umilit Ostaşul, tăcut, dar suveran,
    artistului i-aţi pus bir până şi pe scenă,
    justiţia aţi frânt-o în râvne de maidan,
    pe nimeni n-aţi cruţat de jeg şi anatemă...

    ne mor copiii arşi, în leagăne de îngeri,
    bătrânii tac şi plâng, în rezumate seci,
    guvernul ne dictează fatalele constrângeri,
    e semn că este vremea cu haita ta să pleci...

    pe poliţişti i-aţi dus mai jos de disperare,
    pe mame le-aţi distrus în fondul lor suprem,
    ai pus guvernul ţării elenei la picioare
    şi balele oranj în cale i se-aştern...

    din lege aţi făcut cheremul poftei chioare,
    iar din legislativ, un jaf şi-o mascaradă,
    simţind pe os cuţitul, nimic nu ne mai doare
    borfaşi înveşmântaţi în straie de paradă...

    ne-aţi asmuţit pe toţi în contra tuturora
    spre a vă aduna voi, haita, tot mai strâns,
    azi au sosit, istoric, secundele şi ora
    să vă-aruncăm din jilţuri, să ne oprim din plâns...

    nu bogăţia haitei, nici luxul sau huzurul,
    nu desfătarea oarbă-a lichelelor ne doare,
    ci aroganţa lor, cinismul şi sperjurul
    jucat naţional făr` nicio remuşcare...

    nu contrarelativa (!) noastră sărăcie
    ne judecă speranţa şi viaţa ne-o apasă,
    ci starea ei impusă, de gravă umilire,
    pe care-au strecurat-o în fiecare casă...

    pe-această-adunătură de hoţi şi de lichele
    doar disperarea noastră o va putea opri,
    să le-aruncăm cinismul în lanţuri şi zăbrele,
    stârpiţi-i fără milă, oriunde-i veţi găsi...

    nu îi iertaţi nicicum, revolta socială,
    e tot ce ne-a rămas ca şansă de a fi,
    lăsaţi blândeţii voastre dreptul la răscoală
    şi răsplătiţi borfaşii cu dreptul de-a pieri...

    Colonel (r.) Costinel Petrache

    RăspundețiȘtergere
  3. @Renata:
    Mulţumesc! Militarii îi detestă pe cei care fură, mint, înşeală sau tolerează toate acestea. Şi cu siguranţă, nu numai ei, mai sunt mulţi, mulţi alţii!

    RăspundețiȘtergere
  4. @Ilarion:

    Prieteni,
    Să reamintim nemernicilor care ne-au dezarticulat sufletele şi ne-au dezosat în piaţa publică aşteptările, ne-au batjocorit condiţia şi istoria, care ne sufocă prezentul şi ne arestează viitorul, care ne umilesc învăţătorii şi ne alungă medicii, care ne înfometează bătrânii şi copiii, care ne pregătesc programatic ieşirea naturală din sistem(!), că nu îi iertăm! 24 ianuarie poate fi ziua trezirii ireversibile a majorităţii oprimate! 24 ianuarie poate fi începutul revoluţiei conştiinţelor noastre neîngenunchiate! Să nu pierdem prilejul! Dacă îi iertăm, nu ne iartă istoria! Să ne ajute Dumnezeu! Colonel(r) Costinel Petrache

    RăspundețiȘtergere

Oricine poate comenta, dar să ţină cont de ceea ce a spus Socrate:
"Vorbeşte ca să te cunosc".