luni, 17 ianuarie 2011
ONOARE ŞI PATRIE! (continuare)
Ca ofiţer al Armatei Române, ca ostaş care am depus Jurământul Militar, consider că este de datoria mea să lupt pentru Onoare şi Patrie! Acesta este motivul pentru care postez acest apel.
"Stimaţi colegi,
M-am întors de o oră de la o discuţie cu avocatul Victor Ciorbea. Discuţia a durat 4 ( patru ) ore şi s-a purtat în trei: eu, el şi soţia lui.
Din discuţii au rezultat următoarele:
1. Demersul ACMRR Alexandru Ioan Cuza, concret, ceea ce a întreprins gen. Iliescu Mihai, Dosarul 7273/2/2010, pentru care pe 21 ian. a.c. va avea loc prima şedinţă, prin care se cere anularea art. care se referă la armată, din legea 119/2010, se consideră că este o inepţie juridică. Mi-a demonstrat că nu poţi ca o lege care a fost discutată şi aprobată în parlament să o modifici printr-o hotărâre judecătorească, care poate fi dată de tribunalul din Mizil sau Bucureşti, ori de aiurea.
Ea poate fi atacată numai la Curtea Constituţională, nu cum a făcut-o PSD pe un pachet de puncte ci pentru o singură observaţie şi numai prin avocatul poporului care iese cu ea în instanţă la Curtea Constituţională.
2. Se ştie că iniţial, hotărârea definitivă din 15.11 2010 prin care s-a suspendat (nu anulat) aplicarea 735 a fost valabilă numai pentru cei de la Cluj. Se mai ştie că după retragerea acţiunii SCMD şi după respingerea ACMRR făcută cu "cererea de suspendare rămasă fără obiect" (motivarea încă nu s-a primit, din noiembrie se întârzie intenţionat), s-a făcut recurs în anulare la ICCJ de către guvern ş.a. La acest recurs au intervenit în sprijinul Clujului SCMD şi Filiala sector 5 a ACMRR (atenţie Filiala sector 5 şi nu ACMRR în totalitatea ei). Chiar dacă guvernul, sub presiune, ar accepta să se extindă şi la cei implicati în recurs în sprijinul Clujului, se consideră că prin abuz ei nu vor mai accepta să se extindă chiar asupra tuturor. Ştim doar că deocamdată, guv. a ţinut cont de hotărâre numai pentru cei de la Cluj.
Ca urmare, se apreciază că se impune o intervenţie distinctă pentru toţi cei cărora nu li se recunosc calitatea de beneficiar al hotărării de la Cluj, ca urmare a deciziei definitive şi irevocabile a ICCJ.
3. Av. Ciorbea are în derulare procese similare ale pilotilor civili, grefierilor, personalului auxiliar din Parlament, Curtea Constituţională şi din Consiliul Legislativ, grupuri MAI, SRI., diplomaţi, aprox. 2000 persoane.
4. Este dispus să preia procese, pentru întreaga problemă, potrivit aprecierilor de la pct.2 incluzând şi datele din ianuarie, (primirea diminuată - indiferent că s-au depus sau nu actele, a fost sau nu timp de procesare) în baza unei oferte explicată mie, pe variante: ACMRR, SCMD pe ţară, sau filiale ale acestora ori alte asociaţii care au responsabilitate juridică, sau grupuri individuale, indiferent de ministere, de câte 100 persoane care-şi desemnează unul şi mai mulţi reprezentanţi (ei vor fi şi semnatarii contractului cu Ciorbea). Urmează să mi-o transmită în seara asta prin e-mail, după ce o va redacta potrivit unor corecţii substanţiale faţă de prima lui ofertă, pe care le-am negociat .
5. Dar, atenţie, în prima lui ofertă care a circulat pe internet, cineva a schimbat leul cu euro şi a rezultat onorariul de 4 ori mai mare. Anterior, am primit şi eu această ofertă modificată, cu euro, pe care am respins-o din start. A fost o manipulare a cuiva, deoarece azi mi-a arătat oferta veche originală care confirmă modificarea despre care am vorbit.
6. Are o strategie de abordare pe etape, inclusiv la Tribunalul de la Luxemburg şi la CEDO, plus la 12 alte organizaţii internaţionale. Argumentele privind Armata sunt cuprinse pe 100 pagini. Ele sunt apreciate cu mai multe şanse decât cele pentru grefieri, piloţi, diplomaţi.
7. Strategia debutează cu contestaţia la Comisia din MApN, pe care o va concepe el, şi se va depune de către fiecare, în teritoriu, potrivit legii generale a contestaţiilor şi a precizărilor MApN. Pe lângă argumente de ordin juridic, el consideră că trebuie să se anexeze facturi întreţinere, împrumuturi banci, certificate medicale, costuri medicamente, analize, cheltuieli cu copiii, părinţi în îngrijire ş.a., ca argumente conexe. Pentru a câştiga timp, contestaţia se va putea depune şi în baza extrasului de bancă prin care Armata a trimis banii în luna ianuarie. Acesta se cere de la bancă, urmând ca în prima şedinţă a acţiunii în contencios să se aducă la dosarul contestaţiei talonul, eventual noua decizie. Pledoaria lui se va axa şi pe diminuarea ilegală a pensiei pe luna ianuarie, eventual în continuare, indiferent ce va scrie pe talon, în lipsa deciziei. Atenţie, acest tip de contestaţie cu rezoluţia dată se vor depune şi la dosarul ce se judeca în instanţă. Comisia va corecta doar eventuale aşa zise erori de procesare sau lipsă documente. Dar noi nu cerem asta. Însă etapa contestaţiei este obligatorie şi e necesar a se parcurge cât de repede.
8. Oferta actuală mai are umătoarele particularităţi:
- Onorariul total se achită în rate, pe etape, la începutul abordării fiecăreia.
- L-am convins să facă diferenţierea între veniturile piloţilor etc pe care-i reprezintă, şi ale noastre, astfel ca pentru noi, pensiile de până la 1500 de lei, primite pe talon pentru luna decembrie, onorariul să nu depăşească valoarea unei pensii lunare, indiferent de onorariul stabilit în general. Are în vedere subofiţeri, maiştri militari, disponibilizaţi, de handicap, urmaşi etc.
- În cerere se va preciza recuperarea sumelor furate începând cu 01.01 2011, precum şi plata de către perdanţi a cheltuielilor de judecată care se va stabili potrivit chitanţelor, facturilor date fiecăruia dintre noi, anexate la dosar (deci se compensează ceva din ce îi dăm lui)
- Separat de onorariul despre care am vorbit mai sus, se va suporta deplasarea în străinătate a două persoane şi, după caz, deplasarea în provincie (prin contribuţie colectivă care şi astea se vor deconta la sfârşit de la perdanţi - cheltueli de judecată).
- La sfârşit se percepe 500 euro/ persoană - onorariu de succes.
CONCLUZIE:
1. Ca fost premier, cât şi ca persoană cu multă prestanţă, dârzenie avocatul Ciorbea are o cu totul altă prestaţie şi forţă de susţinere a cauzei în faţa instanţelor din ţară.
2. Apariţia unui fost premier, considerat primul premier democrat de după revoluţie, care se va situa în fruntea unui număr mare de foşti militari (bine ar fi câteva mii) precum şi a disponibilizaţilor ca urmare a politicii de intrare în NATO pe care a promovat-o şi el, are o greutate foarte mare în faţa instanţelor străine şi a organismelor internaţionale cărora se va adresa (repet, 12 la număr, pentru a li se cere să acorde sprijin în scris ca piese componente la dosar pentru Luxemburg şi CEDO).
3.Cine doreşte să meargă cu mine (eu merg şi singur dacă nu sunt solicitanţi -, rog să mi se adreseze explicit cu ''da'' sau ''nu'', după ce voi trimite şi oferta concretă cu onorariul stabilit, pentru a da detalii de acţiune.
4. Prin târg se zvoneşte că oprea ar fi stabilit personal cuantumul pensiilor unor demnitari, precum foşti miniştri militari, şefi SMG şi câte unul, doi, trei cu funcţii apropiate lor, şi că, în ianuarie, aceştia ar fi primit deja chiar mărite. La ăştia probabil s-au referit şefa Direcţiei Financiare şi purtătorul de cuvânt, Frăţilă, când a spus că la unii se vor şi mări.
5. CU CÂT NE MIŞCĂM MAI REPEDE, CU ATÂT MAI BINE.
Aştept să vă pronunţaţi.
Eu am intrat să LUPT PENTRU ONOAREA DE OM ŞI APOI DE FOST MILITAR.
Aceea de actual militar, urmează să o mai discutăm,
dacă va mai exista.
Cu stimă,
General maior(ret) Mihaiu MĂRGĂRIT"
Foto: Ifim
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Guvernul este interesat de construirea unor săli polivalente în care se vor antrena nepoții pensionarilor cu pensii ciuntite.
RăspundețiȘtergereVor alerga mai repede ca ghepardul, vor fi mai puternici ca elefanții și vor înota ca delfinii, după ce vor mânca o ciorbiță de legume împreună cu bunicii lor pensionari, făcută după rețeta lui Videanu.
Lori, chiar toată această tevatură, pusă la cale de oameni imorali şi finalizată prin umilirea fără precedent a militarilor şi distrugerea unui simbol, care este uniforma militară, seamănă cu o ciorbiţă... Eu parcă aş merge pe mâna lui Ciorbea.
RăspundețiȘtergerehttp://www.facebook.com/note.php?note_id=501725759984&id=1561705941
RăspundețiȘtergere@Marius:
RăspundețiȘtergereBun venit! Mulţumesc pentru adresă. Am fost în vizită şi am găsit multe lucruri care mă interesează. Deci, voi mai trece...